Democrațiile liberale europene, odinioară modelul de referință al ordinii internaționale, se confruntă astăzi cu o dublă criză. Pe de o parte, ele sunt contestate pe scena globală de un „Sud global” în ascensiune, care respinge valorile și regulile occidentale, promovând un nou echilibru al puterii bazat pe forță și interese geopolitice. Pe de altă parte, aceste democrații sunt slăbite din interior, mișcările conservatoare, sprijinite și amplificate de influența liderilor precum Donald Trump, câștigând teren peste tot ùin Europa. De la Polonia, cu noul său președinte Karol Nawrocki, până în Franța, Germania, Cehia sau Portugalia, partidele care contestă valorile „wokismului”, imigrația și politicile progresiste încep să contureze un nou model politic pentru Bătrânul Continent, schimbând profund identitatea blocului occidental, scrie Le Figaro
În timp ce modelul lor este respins de țările din Sud, democrațiile tradiționale europene sunt tot mai destabilizate și din interior.
Victoria, luna trecută, a candidatului progresist și pro-european Nicușor Dan în România nu a fost semnul unei renașteri a forțelor centriste în fața curentelor naționaliste, ci mai degrabă o excepție în peisajul politic actual al continentului. Aceasta este principala lecție a succesului suveranistului Karol Nawrocki în alegerile prezidențiale din Polonia. Această nouă schimbare de direcție într-una dintre marile țări ale UE confirmă faptul că punerea sub semnul întrebării a democrațiilor liberale nu vine doar din afara Uniunii, ci și din interiorul continentului.
De câțiva ani deja, narațiunea democrațiilor europene întâmpină dificultăți în a se impune pe scena globală, unde este tot mai contestată. La ONU, argumentele occidentale au din ce în ce mai puțin succes: europenii nu mai reușesc să atragă sprijinul țărilor din Sud. Războiul din Ucraina și cel din Gaza au funcționat atât ca factori revelatori, cât și ca acceleratori ai schimbărilor geopolitice și ai reconfigurării sistemului internațional, în defavoarea lumii occidentale.
China, Rusia și Iranul devin puncte de referință
Aproximativ patruzeci de țări — adică două treimi din populația globului — au refuzat să condamne invazia Ucrainei din februarie 2022. Nu au votat rezoluțiile ONU care denunță agresiunea rusă și nu aplică sancțiunile împotriva Rusiei. Consideră că războiul din Ucraina nu este al lor. „Universalismul nu mai atrage. Referințele, astăzi, sunt mai degrabă China, Iranul sau Rusia. Multă vreme, URSS a fost un model pentru țările din Sud. Astăzi, ‘Sudul global’ se recunoaște în Rusia lui Putin, care propune un alt model”, rezuma, în urmă cu câteva luni, diplomata Lina Blin, în cadrul unei întâlniri organizate de Consiliul European pentru Relații Internaționale.
„Rusia a pregătit acest război cu mult timp înainte să înceapă”, declara Mykola Totchytsky, ministrul ucrainean al Culturii și Comunicațiilor Strategice.
De la începutul invaziei din februarie 2022, Rusia se sprijină pe țările din „Sudul global” pentru a-și continua războiul din Ucraina, în ciuda opoziției Occidentului. Ea și-a consolidat relațiile cu state care îi furnizează echipamente militare pentru a compensa sprijinul occidental acordat Ucrainei și care îi permit, totodată, să ocolească sancțiunile. Coreea de Nord îi trimite obuze și soldați, China îi oferă un sprijin clandestin sub o aparență de neutralitate, iar Iranul îi livrează drone. Pentru a ieși din izolare, Kremlinul și-a dezvoltat cooperarea cu țările din Golf.
Rusia s-a implicat tot mai activ în Africa, unde promovează sentimentele anti-occidentale. „Rusia a pregătit acest război cu mult timp înainte să înceapă. De la sfârșitul Războiului Rece, a investit în prietenia cu țările din Sud, investind în infrastructura lor, în propagandă și în dezinformare”, explica Mykola Totchytsky, ministrul ucrainean al Culturii și Comunicațiilor Strategice, la conferința Lennart Meri de la Tallinn, în mai 2025.
Schimbarea ordinii internaționale
Împreună, aceste țări urmăresc să schimbe ordinea internațională stabilită după cel de-Al Doilea Război Mondial și dominată de Occident, pe care o consideră depășită și nereprezentativă pentru noile raporturi de forțe din lume. În 1990, țările BRICS reprezentau doar 1% din PIB-ul mondial, față de 31% cât însuma G7. În 2022, BRICS ajunseseră la paritate cu G7, fiecare cu 31%. De atunci, revendicările lor economice au căpătat o dimensiune politică. Ele contestă poziția Occidentului, pe care îl consideră supradimensionat în cadrul instituțiilor internaționale. „‘Sudul global’ a pornit un proces de dezoccidentalizare. Promovează un model alternativ și resping Nordul — adică Occidentul, adică pe noi”, declara generalul Thierry Burkhard, șeful Statului Major al armatei franceze, în cadrul unei conferințe organizate la catedra de studii strategice a Universității Sorbona, la începutul anului.
„Au confundat sfârșitul URSS cu sfârșitul Istoriei. A fost o mare eroare strategică”, spunea istoricul rus Serghei Medvedev.
Refuzul de a urma Occidentul este motivat și de o dorință de răzbunare față de fostele puteri coloniale.
El este alimentat de amintirea intervențiilor militare eșuate ale Occidentului în Irak și Afganistan, precum și de convingerea că, în marile crize internaționale, occidentalii aplică o politică de „dublu standard” care nu favorizează niciodată țările din Sud.
Promovarea unei revoluții conservatoare în Occident
Libertățile pe care Donald Trump și le permite față de regulile democratice au venit să consolideze, în afara Europei, acest ax al răsturnării de paradigmă, care se acomodează adesea mai bine cu forța decât cu respectarea statului de drept. Dar ele încurajează și, în interiorul UE, mișcările care întruchipează o revoluție conservatoare în Occident. Noul președinte al Poloniei, Karol Nawrocki, este un apropiat al președintelui american. În majoritatea țărilor, recrudescența curentelor populiste sau de extremă dreapta este stimulată de Donald Trump. Nici Giorgia Meloni în Italia, nici Viktor Orbán în Ungaria, nici Robert Fico în Slovacia nu l-au așteptat pe Trump să revină pentru a-și impune diferențele în interiorul Europei.
Totuși, disrupția trumpistă pare să dea aripi partidelor europene care visează la un nou model politic pentru Bătrânul Continent. Ele împărtășesc, asemenea președintelui american, aceeași voință de a schimba identitatea blocului occidental, luptând împotriva „wokismului”, imigrației, acceptării comunităților LGBT… În Cehia, liderul populist Andrej Babiš este în fruntea intențiilor de vot pentru viitoarele alegeri. În Germania, partidul de extremă dreapta AfD este în creștere, la fel ca mișcarea Chega în Portugalia. Iar în Franța, RN – fie cu Marine Le Pen, fie cu Jordan Bardella – este dat favorit pentru alegerile prezidențiale din 2027.
O lume dominată de forță
Principala greșeală a democrațiilor liberale europene a fost că nu au perceput deplasarea lumii către o nouă ordine dominată de forță. „Au crezut că sfârșitul URSS înseamnă sfârșitul Istoriei. A fost o mare eroare strategică, care s-a tradus prin treizeci de ani de politică de conciliere. Nu au văzut că obiectivul final al lui Vladimir Putin este o confruntare majoră cu Occidentul, iar Ucraina nu este decât o etapă în acest război”, a analizat istoricul rus Serghei Medvedev la conferința de la Tallinn.
Ele au crezut prea mult timp că relațiile internaționale sunt guvernate de drept și diplomație și că democrația are prioritate, pentru populațiile lumii, în fața securității și stabilității. S-au lăsat amăgite de iluzii, imaginându-și că pot rupe China de Rusia, că îl pot convinge pe Vladimir Putin să accepte pacea sau că Donald Trump va trece de partea Ucrainei.
Țările europene sunt și victime ale propriilor slăbiciuni democratice — care, paradoxal, sunt și punctele lor forte: ritmul impus de alegerile regulate, în timp ce autocrații gândesc pe termen lung; diviziunile dintre statele membre ale UE, care încetinesc acțiunea colectivă; dificultatea unei uniuni concepute pentru vremuri de pace de a gândi în termeni de „hard power” și de a combate eficient multiplele forme ale războiului hibrid.
Vor reuși democrațiile liberale să se reformeze suficient și suficient de rapid pentru a face față atacurilor, atât din exterior, cât și din interior?
