Guvernul polonez, PGG - cel mai mare producător de cărbune din Polonia - şi sindicatele au ajuns vineri la un acord privind restructurarea sectorului minier, ce prevede închiderea graduală a minelor de cărbune până în 2049, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Câteva sute de mineri polonezi au rămas vineri în subteran pentru a protesta faţă de proiectul de reformă a sectorului prezentat de Guvernul de la Varşovia. Protestele au început luni cu aproximativ 100 de mineri de la două mine iar joi s-au extins la peste zece mine din bazinul bazinul carbonifer al Sileziei, în sud-vestul Poloniei.
Sindicatele cereau ca data ţintă pentru închiderea minelor să fie schimbată pentru 2060, avertizând că o închidere accelerată ar avea consecinţe economice şi sociale dezastruoase.
În prezent, aproximativ 80% din producţia de energie electrică a Poloniei provine de la termocentrale care funcţionează pe cărbune, aceasta fiind ţara cu cea mai mare dependenţă de combustibili fosili din Uniunea Europeană.
Un număr de aproximativ 80.000 de mineri lucrează în prezent în sectorul miner din Polonia, comparativ cu aproximativ 400.000 la începutul anilor 1990.
Vineri, acţiunile grupului de utilităţi PGE, unul din clienţii şi acţionarii PGG, au urcat la Bursa de la Varşovia cu peste 20% după anunţarea restructurării, investitorii salutând sfârşitul perioadei de incertitudini din acest sector.
Guvernul şi sindicatele au dat asigurări că nu vor exista concedieri forţate iar până la pensionare angajaţii se vor muta la minele care rămân deschise.
"Acesta este direcţia spre care se îndreaptă sectorul minier polonez şi modul în care se va transforma industria energetică. Urmăm politicile UE", a afirmat Artur Sobon, un oficial polonez.
În condiţiile în care Polonia este singura ţară membră UE care a refuzat să se angajeze să ajungă la neutralitate climatică până în 2050, autorităţile de la Varşovia s-au declarat recent preocupate de propunerea Bruxelles-ului vizând o reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră ale UE în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, faţă de obiectivul fixat în prezent la 40%.