"Este mult mai mare decât anul trecut. Rusia nu a implementat nici măcar un punct al Acordului Minsk. În schimb, circa 8.000 de militari ruşi, inclusiv comandanţi, sunt pe teritoriul Ucrainei, au fost acumulate noi capacităţi militare lângă frontieră şi există frecvent exerciţii militare. Rusia investeşte mult în pregătirile pentru război şi nu primim nicio explicaţie pe această temă", a declarat liderul ucrainean pentru Bild.
Poroşenko a lăudat jurnaliştii revistei Bild care au obţinut de la Vladimir Putin, într-un interviu, o afirmaţie în care admitea că, pentru el, "frontierele nu sunt importante".
"Le transmit felicitări jurnaliştilor pentru că l-au făcut pe Vladimir Putin să recunoască acest lucru. Pentru că până acum el acţionase conform acestei atitudini, dar nu recunoscuse niciodată acest lucru. Noi, în Ucraina, ştim că el nu ne recunoaşte frontierele. Astfel că această declaraţie este adresată celorlalte state europene, sugerând că se poate întâmpla oricui. Vladimir Putin nu acceptă linii roşii şi poate anexa orice altă ţară sub pretextul presupuselor discriminări care ar viza minorităţi ruse. Şi în Germania aveţi minorităţi ruse...", a mai spus președintele Ucrainei.
Merkel i-a cerut lui Putin să exercite presiuni împotriva separatiștilor
Ieri, cancelarul german Angela Merkel i-a cerut într-o convorbire telefonică președintelui Vladimir Putin să-și folosească "influența" asupra rebelilor separatiști din estul Ucrainei pentru a-i face să respecte acordurile de la Minsk și încetarea focului.
Luni, cu ocazia vizitei la Berlin a președintelui ucrainean, cancelarul german își exprimase regretul că în continuare nu există o "încetare a focului durabilă" în Ucraina, după aproape un an de la semnarea acordurilor de la Minsk.
Ea a precizat, de altfel, că sancțiunile economice împotriva Rusiei nu vor fi ridicate decât în cazul respectării acordurilor semnate în februarie 2015 la Minsk.
Poroșenko a precizat că Rusia continuă să trimită arme și oameni în Ucraina, în timp ce separatiștii, susținuți de Moscova, continuă să împiedice observatori internaționali să se deplaseze pe teren.
Potrivit ONU, peste 9.000 de persoane au fost ucise și alte 20.000 rănite în luptele în estul țării din aprilie 2014 până în prezent.