PENIBIL. Theresa May vrea încă un referendum pentru BREXIT

22 Mai 2019 | scris de M.C.
PENIBIL. Theresa May vrea încă un referendum pentru BREXIT

Premierul britanic Theresa May a dat asigurări că Regatul Unit nu va ieşi din Uniunea Europeană dacă acordul în acest sens nu întruneşte sprijinul politic al tuturor partidelor parlamentare.

May a anunţat marţi că Guvernul său va include în proiectul de lege pentru retragerea din UE cerinţa ca parlamentarii să voteze asupra organizării unui nou referendum pe tema Brexit, transmite Reuters.

Prim ministrul le-a transmis "acelor parlamentari care doresc un al doilea referendum pentru confirmarea acordului" că este nevoie de un acord, deci de legea respectivă.

Legea pe care prim-ministrul intenţionează să o trimită Parlamentului luna viitoare va include "şi alte schimbări semnificative pentru protecţia integrităţii economice şi constituţionale a Regatului Unit".

"Realitatea este că, după trei încercări de a asigura acordul parlamentar, nu vom ieşi din Uniunea Europeană dacă nu avem un acord care să întrunească un suport transpartinic mai larg", a mai spus May într-un discurs în care şi-a prezentat oferta cu care speră să îi convingă pe parlamentari să susţină acordul negociat cu Bruxellesul.

Aleşii au respins în trei rânduri acordul Brexitului, încheiat în noiembrie de către May cu Bruxellesul, ceea ce a obligat-o să amâne în două rânduri data divorţului, în prezent programată cel mai târziu la 31 octombrie.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră