Papa Francisc: Multe tabere de refugiați sunt lagăre de concentrare

23 Apr 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Papa Francisc: Multe tabere de refugiați sunt lagăre de concentrare

Papa Francisc a avertizat că Europa se sinucide prin închiderea frontierelor.  Suveranul Pontif a lansat avertismentul în predica de după o liturghie oficiată sâmbătă, în centrul Romei. El a comparat centrele în care sunt cazaţi refugiaţii cu lagăre de concentrare, generând reacţii prompte din partea Comitetului American Evreiesc, care i-a cerut Papei să-şi reconsidere poziţia.

"Noi (Europa — n. red. DPA) suntem o civilizație care nu mai face copii, dar în același timp închidem ușa pentru migranți. Asta se numește sinucidere", citează DPA o afirmație a Suveranului Pontif, conform agerpres.ro

Reuters remarcă abaterea de la textul scris pregătit dinainte pentru comemorarea martirilor creștini din epoca modernă: Papa și-a reamintit întâlnirea de anul trecut cu un refugiat, în insula grecească Lesbos. "Nu știu dacă omul acela este încă în Lesbos sau a reușit să plece altundeva. Nu știu dacă a putut să plece din acel lagăr de concentrare, deoarece multe tabere de refugiați sunt lagăre de concentrare din cauza supraaglomerării", a spus el.

Reprezentanţii Comitetului American Evreiesc (AJC) au reacţionat imediat la comparaţia Suveranului Pontif, cerându-i papei să reconsidere ”utilizarea regretabilă a unor asemenea cuvinte”, conform news.ro.

”Condiţiile în care migranţii trăiesc în acest moment în unele ţări europene sunt dificile şi merită o mai mare atenţie internaţională, dar cu siguranţă nu sunt lagăre de concentrare”, a declarat directorul AJC, David Harris.

De asemenea, acesta a explicat că tragedia evreilor ucişi în lagărele de concentrare nu este comparabilă cu experienţa migranţilor şi a refugiaţilor din Europa.

Alte stiri din Externe

Ultima oră