La două luni după alegerea sa-surpriză, Donald J. Trump a devenit oficial, vineri, al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, după ce a depus jurământul, cu mâna pe Biblie. El îi urmează în funcţie lui Barack Obama, care a fost preşedinte între 2008 şi 2016.
President Trump, in closing at #InaugurationDay speech: "Together, we will make America great again." https://t.co/RxTvfL9m8H pic.twitter.com/Au3BDgmFBj
— CNN (@CNN) January 20, 2017
Donald J. Trump a depus jurământul în cadrul ceremoniei oficiale din fața Capitoliului din Washington DC, la ceremonie asistând circa 900.000 de oameni.
În primul său discurs, Donald Trump a avut accente populiste:"această ceremonie are un sens anume. Nu suntem pe cale de a transfera puterea de la un partid la altul, ci de a transfera puterea de la Washington D.C pentru a v-o reda vouă, poporul. Prea mult timp un grup mic de persoane a confiscat puterea", a spus el.
El a continuat, afirmând că tot ceea ce contează cu adevărat este ca poporul să controleze Guvernul. Această zi va rămâne drept cea în care poporul a devenit din nou liderul Naţiunii, a spus Trump.
În încheiere, Trump a promis poporului ceea ce a pronis şi în campania electorală:"Împreună vom face America măreaţă din nou".
Ceremonia de învestire a lui Donald Trump ca președinte al SUA a început la Washington odată cu sosirea la Capitoliu a protagoniștilor, președintele ales și președintele care își încheie mandatul, Barack Obama, împreună cu familiile lor.
Actul a debutat cu prezentarea invitaților speciali, printre care se numără și foștii președinți George W. Bush și Bill Clinton, împreună cu soțiile lor, Laura și Hillary.
Ceremonia se desfășoară în fața clădirii Congresului SUA, alături de imensa esplanadă a National Mall, unde s-au adunat sute de mii de simpatizanți ai lui Trump, primit de aceștia cu aplauze. El urmează să depună jurământul și să susțină discursul de învestitură.