NATO: pregătiți-vă pentru „un război lung în Ucraina”

17 Sep 2023
NATO: pregătiți-vă pentru „un război lung în Ucraina”

Jens Stoltenberg a avertizat că războiul din Ucraina nu va avea un sfârșit rapid, într-un interviu publicat duminică, în timp ce Kievul continuă cu contraofensiva împotriva Rusiei , relatează Agence France-Presse citată de Le Figaro.

„Nu există nicio îndoială că mai devreme sau mai târziu Ucraina va fi în NATO”, a mai declarat șeful organizației militare internaționale, în timp ce Rusia a doborât o dronă ucraineană lângă Moscova.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că nu trebuie să ne așteptăm la un sfârșit rapid al războiului din Ucraina într-un interviu publicat duminică, întrucât armata ucraineană este angajată într-o ofensivă de contraatac pentru respingerea forțelor ruse.

Majoritatea războaielor durează mai mult decât se anticipa când au început”, a subliniat Jens Stoltenberg în acest interviu cu grupul de media german Funke„ De aceea trebuie să ne pregătim pentru un război lung în Ucraina”, a adăugat el.

Războiul a început în februarie 2022, când forțele armate ruse au invadat Ucraina. Armata ucraineană desfășoară încă din iunie o contraofensivă pentru respingerea forțelor ruse din sud și est, dar această operațiune a făcut posibilă doar recucerirea unui număr limitat de localități.

„Istoria s-ar putea repeta”

Toți dorim o pace rapidă”, a continuat Jens Stoltenberg. Dar, în același timp, trebuie să recunoaștem (acest lucru): dacă președintele Zelensky și ucrainenii încetează să lupte, țara lor nu va mai exista.” 

Dacă președintele (Vladimir) Putin și Rusia își depun armele, vom avea pace”, a spus el.

În ceea ce privește dorința Ucrainei de a adera la NATO, Jens Stoltenberg a asigurat: „Nu există nicio îndoială că, mai devreme sau mai târziu, Ucraina va fi în NATO”. Kievul s-a apropiat de NATO în timpul summitului alianței din iulie, a explicat el. Când se va termina acest război, vom avea nevoie de garanții de securitate pentru Ucraina. Altfel, istoria s-ar putea repeta”, a avertizat el.

La summitul NATO de la Vilnius, liderii alianței au convenit că Ucraina ar putea adera la NATO odată ce anumite condiții vor fi îndeplinite, liderii americani și germani subliniind că printre aceste condiții se numără și reforme pentru a proteja democrația și statul de drept.