Malta a preluat de la Slovacia președinția UE și își va exercita calitatea de mediator în problema refugiaților, care ar trebui repartizați între statele membre.
Cea mai mică națiune din UE, Malta este situată geografic între Libia și Italia, respectiv pe traseul pe care mulți refugiați se îndreaptă spre Europa.
De asemenea, Malta preia președinția UE și în contextul în care Marea Britanie va iniția procesul de părăsire a blocului comunitar, premierul britanic Theresa May angajându-se să activeze Articolul 50 din Tratat privind părăsirea UE până la sfârșitul lunii martie.
Malta este membru al UE din 2004 și a adoptat moneda euro în 2008, mai transmite DPA.