Operatorul aerian Lufthansa va renunța la 22.000 de angajați, după ce pandemia de coronavirus a paralizat sectorul transporturilor aeriene, informează BBC.
Compania estimează că recuperarea va fi lentă și se așteptă să-și reducă flota cu până la 100 de avioane după criză.
Lufthansa a anunțat că jumătate dintre cele 22.000 de locuri de muncă desființate vor fi din Germania. Negocierile cu sindicatele ar putea fi încheiate până pe 22 iunie. Compania germană a adăugat că speră să reducă numărul locurilor de muncă desființate prin contracte part-time și acorduri.
"Scopul este deschierea drumului pentru păstrarea a cât mai multe locuri de muncă la Lufthansa", a anunțat compania.
Operatorul aerian are peste 135.000 de angajați la nivel mondial, iar aproximativ jumătate sunt în Germania.
"Fără o reducere a personalului pe durata crizei, vom rata șansa de a avea o ieșire bună din această situație și vom risca să ieșim din criză o compania slăbită", a declarat Michael Niggemann, directorul de resurse umane Lufthansa.
Luna trecută, Lufthansa a acceptat un plan de salvare de 9 miliarde de euro oferit de guvernul german, compania fiind astfel salvată de la colaps. Astfel, guvernul va prelua 20% din acțiunile companiei, titluri pe care intenționează să le vândă până la finalul anului 2023. Acordul mai trebuie să fie aprobat de acționarii Lufthansa și de Comisia Europeană. Grupul Lufthansa a închis în luna aprilie operatorul său low-cost, Germanwings.