O bază de date a rezervărilor de la hotelurile Starwood, o subsidiară a lanţului hotelier Marriott a fost vizată de un atac cibernetic care ar putea afecta până la 500 de milioane de persoane, scrie The Independent.
Informaţiile sensibile erau protejate astfel încât să nu poată fi citite chiar dacă oamenii aveau acces la baza de date. Însă atacatorii ar fi putut să fure şi codurile necesare pentru a decripta datele şi a le citi, a informat Marriott.
„Regretăm că acest incident a avut loc. Nu le-am oferit oaspeţilor ce meritau şi ne-am dezamăgit pe noi înşine. Facem tot ce putem pentru a ne susţine oaspeţii şi folosim această lecţie pentru a face lucrurile mai bine în viitor”, a declarat Arne Sorenson, preşedintele Marriott.
„Astăzi, Marriott îşi reafirmă angajamentul faţă de oaspeţii noştri din întreaga lume. Lucrăm din greu pentru a ne asigura că oaspeţii noştri au răspunsuri la întrebările privind informaţiile lor personale, având un website dedicat şi o linie unde pot suna. Vom continua să susţinem eforturile autorităţilor şi să lucrăm cu experţii în securitate pentru a ne îmbunătăţi. În final, alocăm resursele necesare pentru a accelera îmbunătăţirile privind securitatea în reţeaua noastră”, a adăugat ea.
Marriott a fost alertat de un posibil atac pentru prima oară în septembrie. Atunci, a comunicat hotelul, a fost depistată o persoană care încerca să acceseze baza de date. Ulterior, s-a descoperit că mai multe persoane accesaseră baza de date începând cu 2014 şi copiaseră informaţiile.
Compania a precizat că a informat autorităţile şi că lucrează cu ele la investigaţie. De asemenea, au fost anunţate autorităţile relevante privind reglementarea unor astfel de incidente. În Europa, acestea pot impune amenzi substanţiale pentru astfel de atacuri, conform noilor reglementări privind protecţia datelor personale.
De asemenea, clienţii au primit acces gratis timp de un an la un serviciu de monitorizare prin care vor putea vedea dacă informaţiile lor personale au fost accesate de persoane neautorizate pe internet.
Marriott a cumpărat lanţul hotelier american Starwood în 2016.