Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a minimalizat miercuri imaginile de la summitul NATO de zilele trecute, în care el pare că are dificultăţi în a-şi menţine echilibrul, necesitând susţinerea liderilor participanţi la eveniment. El a cerut să fie tratat cu respect, când a fost întrebat de jurnalişti care este explicaţia pentru starea sa de la summit.
O înregistrare video în care Juncker apare clătinându-se şi necesitând sprijinul altora pentru a se deplasa, înaintea unei recepţii date în onoarea participanţilor la summit, a devenit virală pe Internet. Iar comentariile au curs în râuri, puţini fiind cei care să pună pe seama unor probleme de sănătate a lui Juncker comportamentul din acel moment.
"Aveam miercuri o criză de sciatică", a răspuns Juncker unor jurnalişti care îl întrebau dacă nu a fost cumva vorba despre vreo problemă cu alcoolul. El a repetat ceea ce spusese unul dintre purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene. "În plus de asta, mai aveam şi cârcei la picioare!", a adăugat Juncker.
"Am probleme de sănătate, care nu mă privesc decât pe mine", a spus şeful Executivului european, declarându-se impresionat de interesul unor persoane în legătură cu aceste probleme. "Cer să fiu tratat cu respect!", a mai spus acesta, în contextul în care din rândurile extremei drepte austriece s-au auzit voci care au cerut demisia sa.
Preşedintele Comisiei a negat orice legătură între problemele sale de a se deplasa şi alcool, scrie 7sur7.be. "Da, era adevărat miercuri, este adevărat şi în această dimineaţă şi va fi şi diseară şi mâine dimineaţă", a spus Junker. Site-ul belgian 7sur7.be aminteşte însă că fostul ministru de Finanţe al Olandei, Jeroem Dijseelbloem, l-a calificat drept "fumător şi băutor înrăit" pe Junker, alimentând atacurile celor care îi atribuie o pretinsă dependenţă de alcool.