Incident terorist la Londra. Poliţia a împuşcat un bărbat

02 Feb 2020
Incident terorist la Londra. Poliţia a împuşcat un bărbat

Poliţia britanică a împuşcat un bărbat în Streatham, în sudul Londrei, în ceea ce a calificat drept un incident de natură teroristă în care "se crede că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi", a anunţat duminică Poliţia Metropolitană, citată de Reuters, preluată de agerpres.ro.

"Un bărbat a fost împuşcat de ofiţeri înarmaţi în Streatham (sudul Londrei). În acest moment, se crede că mai multe persoane au fost înjunghiate. Circumstanţele sunt cercetate; incidentul a fost declarat de natură teroristă", a scris Poliţia Metropolitană pe pagina sa de Twitter. "Vă rugăm să evitaţi zona cât timp serviciile de urgenţă se ocupă de incidentul din Streatham", a mai postat Poliţia Metropolitană, care nu a precizat starea în care se află individul împuşcat.

Potrivit BBC, mai mulţi martori la incident au scris pe social media că au auzit trei împuşcături duminică, în jurul orelor 14:00 GMT, şi că mai multe persoane primeau îngrijiri medicale. Serviciile de urgenţă, inclusiv paramedici, au fost trimise la faţa locului. "Ceva important se petrece în Streatham High Road. Poliţie înarmată şi străzi închise", a scris o persoană pe Twitter.

Gulled Bulhan, student în vârstă de 19 ani din Streatham, a declarat pentru Press Association (PA) că a fost martor la incident. "Traversam strada când am văzut un bărbat cu o macetă şi nişte cutii din tablă de culoare argintie pe piept care era fugărit de o persoană despre care am bănuit că era agent de poliţie sub acoperire - deşi purta haine civile. Apoi bărbatul a fost împuşcat. Cred că am auzit trei focuri de armă, deşi nu-mi mai amintesc chiar foarte bine. După aceea m-am adăpostit în bibliotecă. Din bibliotecă am văzut o mulţime de ambulanţe şi ofiţeri de poliţie înarmaţi care au sosit la faţa locului. Am fost informaţi de către ofiţeri să rămânem în interior, până ce vom fi evacuaţi", a spus el.

Ultimul incident de acest fel din Londra s-a produs în noiembrie, când agenţi de poliţie au împuşcat mortal un bărbat care purta o vestă explozivă falsă şi care înjunghiase mortal două persoane şi rănise alte trei înainte de a fi pus la pământ de trecători. Şi incidentul de anul trecut a fost calificat de autorităţi drept atac terorist. 

Alte stiri din Externe

Ultima oră