Începe Brexit-ul. Regatul Unit se rupe complet de piaţa comună şi de uniunea vamală a UE

17 Ian 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Începe Brexit-ul. Regatul Unit se rupe complet de piaţa comună şi de uniunea vamală a UE

În discursul pe care urmează să-l țină marți pe tema Brexit, premierul britanic Theresa May va anunța ruperea completă a Regatului Unit de Uniunea Europeană, scrie luni ziarul The Telegraph.

„Theresa May va prezenta un plan în 12 puncte pentru Brexit, pentru că ea nu vrea a Regatul Unit să fie membru parţial al UE, şi să rămână pe jumătate în Uniune şi pe jumătate afară”, scrie telegraph.co.uk.

Discursul este aşteptat de mai multă vreme, şi, printre altele, va menţiona şi ieşirea din piaţa comună şi din uniunea vamală, scrie sursa citată.

The Telegraph  prezintă fragmente din discursul premierului: "Urmărim un parteneriat nou și egal între o Britanie independentă, autoguvernată, globală și prietenii și aliații noștri din UE. Nu o apartenență parțială la Uniunea Europeană, nu calitatea de membru asociat al Uniunii Europene sau orice altceva care să ne lase jumătate înăuntru, jumătate afară. Nu urmărim să adoptăm un model de care se bucură deja alte țări. Nu urmărim să ne agățăm de bucăți din calitatea de membru, când ieșim", ar urma să spună ea.

Telegraph adaugă că una din temele centrale ale strategiei pentru Brexit va fi restabilirea controlului asupra frontierelor Regatului Unit.

 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră