Cinematografele şi cazinourile din Franţa se vor redeschide luni, iar stadioanele îşi vor putea primi din nou publicul începând din 11 iulie, în limita a 5.000 de spectatori, a anunţat Guvernul în noaptea de vineri spre sâmbătă, transmite AFP.
''Ameliorarea situaţiei sanitare'' referitoare la epidemia de COVID-19 permite ''să fie ridicate anumite restricţii, cu condiţia ca fiecare să menţină vigilenţa'', a precizat Guvernul într-un comunicat.
Campionatul de fotbal al Franţei din sezonul 2019-2020 a fost oprit definitiv pe 8 martie din cauza epidemiei. Liga de fotbal profesionist speră ca sezonul viitor să înceapă la 23 august.
Franţa a înregistrat 14 decese suplimentare legate de COVID-19 în spitale în precedentele 24 de ore, ceea ce ridică la 29.617 numărul total al deceselor de la începutul epidemiei, conform unui bilanţ oficial publicat vineri.
Numărul maxim de 5.000 de spectatori pe stadioane şi hipodromuri ar putea fi revizuit dacă situaţia sanitară se va îmbunătăţi începând de la jumătatea lui august, a precizat Guvernul.
Redeschiderea discotecilor, târgurilor şi saloanelor, precum şi unda verde pentru croazierele internaţionale ar putea fi decise ''începând din septembrie'' dacă epidemia va continua să se restrângă, a adăugat Executivul francez.