Insula "extraterestră" Socotra face parte din arhipelagul cu acelaşi nume, format din 4 insule şi constituie 95% din suprafaţa solului din arhipelagul situat în Oceanul Indian.
Se află undeva la 240 de kilometri de Coasta Africii şi 380 de kilometri sud de Peninsula Arabică. Insula este izolată, iar prin procesele de speciaţie, o treime din lumea vegetală a sa este unică acestei zone.
Insula măsoară 132 de kilometri în lungime şi 49,7 kilometri în lăţime și face parte din Republica Yemen. A făcut parte pentru mult timp din Guvernoratul Adan, dar în 2004 a fost ataşată Guvernoratului Hadhramaut, care se află mult mai aproape de insulă decât Adan, scrie Wikipedia.
Temperatura medie anuală în Socotra se apropie de valoarea de 26 de grade Celsius, iar umiditatea este de doar 25.2%. Climatul semiarid şi arid, cu precipitaţii puţine, dar răspândite uniform în timpul anului şi izolarea au contribuit la dezvoltarea unor specii spectaculoase.
Una dintre plantele distinctive este arborele „sângele dragonului”, Dracaena Cinnabari, al cărui nume a fost inspirat de seva roşie pe care o produce, relatează Business Insider. Printre numeroasele utilizări ale acesteia se numără efectele medicinale, pe care localnicii încă se bazează în tratarea problemelor de sănătate. Seva arborelui este folosită şi la fabricarea vopselelor, a tămâiei şi la băiţuirea lemnului.
Adenium obesum socotranum, trandafirul deşertului, o altă specie endemică, este cunoscută pentru forma ieşită din comun, dar şi pentru seva otrăvitoare, folosită la vânătoarea de animale mari şi la pescuit, în multe zone din Africa.
Doar Hawaii, Noua Caledonie şi Insulele Galapagos au mai multe specii endemice de plante decât Socotra, potrivit unui studiu al Centre for Middle Eastern Plants. 305 din cele 825 de specii de plante de pe insula Socotra nu se mai regăsesc în alte zone ale lumii.
40.000 de oameni trăiesc acum pe ciudata insulă, care aparţine de Republica Yemen. Numele său ar veni din sanscrită şi ar însemna "insula care aduce fericire".