Opozantul rus Garry Kasparov, fost campion mondial la șah, a declarat într-un interviu acordat agenției spaniole EFE că, atâta vreme cât Putin va fi președinte al Rusiei, nu va fi pace în Europa.
La deschiderea "Forumului pentru Libertate", care a reunit la Oslo apărători ai drepturilor omului, intelectuali și opozanți din mai multe state, Kasparov a avertizat Uniunea Europeană că nu este posibilă "o coexistență pașnică cu un dictator care se comportă precum un animal de pradă".
"Putin este însetat de sânge și nu se va opri pentru că are nevoie de conflicte. Este singurul mod în care poate convinge publicul rus că este indispensabil. Nu se poate opri, pentru că în clipa în care s-ar opri, s-ar considera slab în ochii rușilor. Din acest motiv, orice i s-ar oferi, singura sa opțiune este să continue conflictele. Aceste conflicte pot fi de intensitate redusă, cum se întâmplă acum, sau pot fi mai agresive, dar Europa trebuie să înțeleagă faptul că, atât timp cât Putin este la putere, nu va fi pace", a spus fostul campion mondial la șah, potrivit abc.es.
Kasparov va publica în luna octombrie cartea "Winter is Coming" ("Vine iarna"), în care descrie apariția "unui nou fel de război rece" în ultimele decenii, după euforia căderii Zidului Berlinului și a destrămării Uniunii Sovietice.
Întrebat ce crede despre viitorul Rusiei cu Putin la putere, Kasparov a spus că "Putin va muri la Kremlin".
"Putin nu are o viață politică și nici personală în afara Kremlinului. Din acest motiv, se va agăța de scaunul de la Kremlin până la sfârșitul vieții. Dacă acest lucru se va petrece mai devreme sau mai târziu, nu știu. Ce este bine este că nici Putin nu știe", a mai spus Garry Kasparov.