Papa Francisc s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, lăsând în urmă un pontificat marcat de gesturi de apropiere față de persoanele homosexuale, fără a schimba însă doctrina Bisericii Catolice. Într-un climat adesea tensionat, el a ales să privilegieze realitatea trăită și întâlnirea umană, deschizând un dialog nou în sânul unei instituții istorice. Mesajele sale de incluziune au marcat o ruptură față de predecesori, dar au stârnit și critici aprinse din partea aripii conservatoare. Ce va urma sub viitorul papă rămâne o întrebare esențială pentru viitorul raportului dintre Biserică și comunitatea LGBT, scrie Le Point
Papa Francisc s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, lăsând în urmă o moștenire complexă în ceea ce privește homosexualitatea în sânul Bisericii. Acțiunile sale au marcat o ruptură față de trecut, fără însă a revoluționa doctrina.
„Francisc a fost un papă al realității și al întâlnirii. Prin întreaga sa atitudine de-a lungul pontificatului, ne-a arătat că există un loc pentru persoanele homosexuale în Biserică”, afirmă Claire Bévierre, purtătoare de cuvânt a asociației părinților catolici ai persoanelor homosexuale, Reconnaissance.
Luni, 21 aprilie 2025, la vârsta de 88 de ani, papa Francisc a trecut la cele veșnice. De atunci, omagiile la adresa suveranului pontif s-au înmulțit, iar activitatea sa este celebrată. Mulți vor reține din pontificatul său atitudinea sa binevoitoare față de o anumită formă de recunoaștere a persoanelor homosexuale în cadrul instituției ecleziale, deși această recunoaștere a rămas incompletă.
„Papa Francisc a dorit să aducă în prim-plan realitățile concrete și experiențele de viață ale persoanelor homosexuale, mai degrabă decât discursul doctrinar. A invitat cu adevărat la întâlnire și la primirea individului, în loc să sublinieze condamnarea morală. Este o veritabilă ruptură”, afirmă la rândul său Cyrille de Compiègne, purtător de cuvânt al D & J Arc-en-ciel, o asociație creștină LGBT.
Un bilanț mai degrabă pozitiv
În 2013, Jorge Mario Bergoglio a rostit cuvinte care aveau să se dovedească revoluționare pentru poziția Bisericii, care condamna homosexualitatea de secole. Revenind de la Zilele Mondiale ale Tineretului de la Rio de Janeiro, în 29 iulie 2013, la patru luni după alegerea sa, întrebat despre existența unui „lobby gay” în Vatican, papa a declarat: „Dacă o persoană este gay și îl caută pe Domnul, are bunăvoință, cine sunt eu să o judec?”
A adăugat: „Problema nu este să ai această tendință, nu, trebuie să fim frați.” O frază care a marcat un moment de cotitură în istoria contemporană a Bisericii. „Această afirmație reflectă abordarea sa evanghelică, similară cu cea a lui Hristos în Evanghelii, după părerea mea: el întâlnește persoanele, le oferă stimă și le recunoaște așa cum sunt”, spune Claire Bévierre.
Pentru Frédéric Martel, jurnalist, cercetător și autor al anchetei privind homosexualitatea în Vatican, Sodoma, „bilanțul lui Francisc este mai degrabă pozitiv. A avut declarații importante, precum celebrul "Cine sunt eu să judec?". Chiar dacă, ca un bun iezuit, răspunde la o întrebare cu o altă întrebare și nu afirmă explicit că susține homosexualitatea, aceste cuvinte au fost foarte apreciate. Acest papă a schimbat profund abordarea față de persoanele homosexuale.”
Suveranul pontif a punctat întregul său pontificat cu declarații semnificative privind homosexualitatea. Printre altele, a afirmat: „A ignora fiul sau fiica care are o tendință homosexuală înseamnă a da dovadă de lipsă de paternitate și maternitate.” Sau: „A fi homosexual nu este o crimă. Este o condiție umană.” În timpul pontificatului său, a aprobat și binecuvântarea cuplurilor de același sex, în afara cadrului liturgic.
Aceasta este Fiducia supplicans. O schimbare de abordare pastorală, dar nu de doctrină: Biserica, sub conducerea lui Francisc, rămâne opusă căsătoriei între persoane de același sex, dar primește în continuare persoanele homosexuale. Această schimbare reprezintă un prim pas către credincioșii catolici LGBT, dar a stârnit furia unei părți conservatoare din Biserică.
Un pontificat al rupturii
Pentru Claire Bévierre, papa Francisc a reușit chiar să insufle o mișcare de acceptare a persoanelor homosexuale în diecezele franceze: „Astăzi, aproximativ 58% dintre dieceze au o pastorație dedicată, o formă de primire specifică sau un responsabil desemnat pentru persoanele homosexuale ori pentru familiile lor. Este ceva complet nou.”
Pontificatul lui Francisc marchează o ruptură clară față de cei doi predecesori ai săi. „Pontificatele lui Ioan Paul al II-lea și al lui Benedict al XVI-lea au fost perioade de închidere și de consacrare, prin documente oficiale, a condamnării homosexualității”, susține Cyrille de Compiègne.
Frédéric Martel îi reproșează totuși că nu a mers până la capăt: „Este papa dezamăgirilor. A dus o politică a pașilor mici, a avansurilor și reculurilor. Uneori a înaintat, adesea s-a retras, apoi a reluat inițiativa, dar nu știm cu adevărat în ce direcție dorea să meargă. Rămâne un mister.” În raport cu societatea occidentală, Biserica rămâne în continuare în decalaj. „Francisc înțelesese că lumea s-a schimbat și că Biserica a luat o direcție greșită în raport cu modernitatea”, consideră scriitorul. Dar acțiunea sa a rămas limitată.
„Dacă în stil, în atitudine și în deschidere au avut loc evoluții, din punct de vedere teologic practic nimic nu s-a schimbat”, afirmă Cyrille de Compiègne. Pentru că, în ciuda acestor progrese, poziția oficială a Bisericii rămâne neschimbată: homosexualitatea este un păcat, iar această orientare sexuală este considerată o conduită „intrinsec dezordonată”.
Ce va face viitorul papă?
Papa a avut și declarații foarte controversate despre așa-numitele terapii de conversie, afirmând într-un interviu: „Când [homosexualitatea] se manifestă din copilărie, sunt multe lucruri care se pot face cu ajutorul psihiatriei, pentru a înțelege cum stau lucrurile. E altceva când apare după vârsta de 20 de ani.”
Este important de menționat că s-a confruntat cu o opoziție deosebit de virulentă față de abordarea sa privind homosexualitatea. „Biserica este o instituție mondială, iar conferințele episcopale din diverse țări au reacționat, în funcție de realitățile locale, uneori foarte dur. […] A întâmpinat o opoziție puternică din partea episcopilor africani și a conservatorilor, mai ales în ceea ce privește Fiducia supplicans”, spune Cyrille de Compiègne.
Papa Francisc nu a ezitat nici să critice dur Curia Romană: considera că aceasta suferă de „Alzheimer spiritual”, de „fosilizare mentală și spirituală”, de „inimă împietrită” și de „terorismul bârfei”, printre altele.
Pentru credincioșii homosexuali, marea miză este acum identitatea viitorului succesor al lui Francisc. Or, „nimeni nu are o idee clară despre sociologia Colegiului Cardinalilor care va alege următorul papă”, afirmă Frédéric Martel. Claire Bévierre speră, la rândul ei, ca viitorul papă să recunoască unele progrese teologice și să includă această temă în formarea preoților. O dorință împărtășită de Cyrille de Compiègne: „Așteptăm un papă care să continue deschiderea inițiată de Francisc, dar care să meargă mai departe în reforma doctrinară.” Asta dacă noul suveran pontif nu va da înapoi.
