Dintre toate numele de pe planeta asta mare, prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, au ales unul care în limba română are semnificații vulgare.
Acum, el tronează pe prima pagină a ziarelor lumii, dar nicăieri nu este prilej de bancuri pe bandă rulantă, cum e cazul României. Rețelele de socializare deja abundă.
Megahn Markel şi şi prinţul Harry şi-au numit labradorul negru adoptat imediat după căsătorie, Pu*a. Numele a fost inspirat din prima călătorie a cuplului în Botswana în urmă cu patru ani.
Cuvântul este denumirea monedei naţionale a statului, dar înseamnă, de asemenea şi „ploaie” în Setswana. De altfel, denumirea monedei naționale din Botswana era de multă vreme motiv de bancuri în România.
Ducii de Sussex au adoptat un labrador negru imediat după căsătorie, dar abia acum s-a aflat numele acestuia. Revista People scrie că Harry şi Megan l-au numit P**a, după moneda oficială din Botswana, locul în care cuplul regal a făcut prima vizită împreună în urmă cu patru ani, scrie Daily Mail.
Cuvântul înseamnă, de asemenea, „ploaie” în Setswana şi, deoarece ploaia este rară în climatul deşertic al Botswanei, este considerată ceva foarte valoros.