Procuratura Generală din Republica Moldova a dispus terminarea urmăririi penale, chiar dacă anchetatorii au stabilit că diploma de absolivire a şcolii generale de către fostul premier Gaburici a fost falsificată, scrie timpul.md.
În rezultatul examinării adresării avocaților, a fost dispusă încetarea urmăririi penale, motivul fiind expirarea termenului de prescripție privind tragerea la răspundere penală.
Decizia procurorilor moldoveni are la bază prevederile din Codul penal conform cărora infracțiunea de falsificare a documentelor (art.361) face parte din categoria infracțiunilor ușoare, iar termenul de prescripție în cazul acestor infracțiuni este de doi ani.
În aceste condiţii, adoptarea hotăririi a fost în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, potrivit cărora, urmărirea penală va fi încetată în cazurile în care a intervenit termenul de prescripție, informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.
Chiril Gaburici a demisionat din funcţia de premier al R. moldova la 12 iunie, după ce Poliţia a constatat că diploma sa de absolvire a şcolii generale este falsă.
Citiţi mai multe ştiri din Externe!