"Ceea ce vom face în primul rând va fi să luăm criminalii și pe cei care au cazier, membri ai bandelor, traficanți de droguri, și sunt o groază de oameni de acest fel, probabil două milioane, poate chiar trei, și fie îi vom expulza, fie îi vom încarcera. Îi vom scoate afară din țară, sunt aici în mod ilegal", a declarat Trump în emisiunea "60 minutes", la postul de televiziune CBS.
Trump a declarat că după acest proces va fi îndeplinit și granițele vor fi securizate, Biroul de Imigrări va putea lua decizii privind statutul celorlalte persoane care trăiesc ilegal în SUA, judecând fiecare caz în parte.
Întrebat dacă mai intenționează să construiască un zid la granița cu Mexicul, după un răspuns lapidar - "Da" - Trump explicat că nu va fi vorba de o construcție atât de grandioasă precum o descria în campania electorală. "Vor fi și niște garduri. Pentru anumite regiuni sunt potrivite, dar pentru altele, mult mai bine ar fi un zid. Mă pricep la asta, se numește construcție", a spus Trump.