Președintele și vicepreședintele Statelor Unite încearcă să asigure publicul că pandemia de coronavirus a trecut de apogeu, în ciuda avertismentelor lansate de mulți oficiali din domeniul sănătății.
„Suntem la un nivel scăzut”, le-a declarat Trump jurnaliștilor în camera cabinetului, luni după-amiază, potrivit voanews.com.
Creșterea numărului de infectări cu COVID-19 și de decese, în general, în Statele Unite, a încetinit, însă recent au început să apară noi focare.
De luni, noul virus a ucis peste 116.000 de oameni în Statele Unite, iar 2,1 milioane au fost testați pozitiv cu COVID-19, potrivit Universității Johns Hopkins.
„Fără testări, sau cu o testare mai slabă, aproape că nu am mai avea cazuri”, a afirmat Trump într-un mesaj postat pe Twitter.
De asemenea, președintele SUA a numit testarea o ”sabie cu două tăișuri”, care face ca țara „să arate rău”, dar care este „bine să fie”.
Bineînțeles, comentariile au fost batjocoritoare pe Twitter, unde utilizatorii au arătat că, chiar și fără realizarea de teste, numărul infecțiilor va fi același.
„Rata pozitivă de testare rămâne foarte stabilă în țară”, cu excepția unor foarte puține state, potrivit vicepreședintelui Mike Pence, care a vorbit cu jurnaliștii împreună cu președintele în Camera cabinetului.
„În general, poporul american trebuie să fie lăudat” pentru că permite statelor să se redeschidă pe fondul pandemiei.
Multe state americane au început să relaxeze unele măsuri de distanțare socială, luna trecută. Îngrijorați, oficialii au subliniat că redeschiderea prematură a economiei ar putea duce la un al doilea val de infecții.
Duminică, statele de sud din Carolina de Sud și Alabama au înregistrat recorduri, într-o singură zi, de noi cazuri de COVID-19 confirmate.