Vara este, în mod tradițional, sezonul de gratar, dar Orientul Mijlociu este, în acest moment, acea parte a lumii care se găteşe la propriu în ultima perioadă. Regiunea este învăluită de un "dom căldură", temperaturile ajungând la un nivel record, fiind cu atât mai greu de suportat cu cât, au loc şi căderi de tensiune sau furtuni de nisip.
Termometrul a urcat până la 74 de grade Celsius în regiunea orașului iranian Bandar Mahshahr, a doua dintre cele mai mari temperaturi înregistrate vreodată. Orașe întregi s-au transformat literalmente în adevărate saune. Saunele ar putea fi benefice pentru sanatate, dar nimeni nu a încercat vreodată să locuiască într-una.
Cum ar putea cineva să supraviețuiască unor astfel de temperaturi extreme pe o perioadă atât de lungă de timp? Este chiar posibil să respiri în aceste condiții?
Ei bine, da, respirația este posibilă, dar nu neapărat şi confortabilă, spun experţii. Căldura poate schimba calitatea aerului, care, la rându-i, îi afectează pe cei ce îl respiră, a explicat Albert A. Rizzo, consultant medical pentru American Lung Association. Temperaturi ridicate înseamnă niveluri ridicate de ozon la sol.
"Ozonul are aproape un efect de arsură asupra căilor respiratorii ale plămânilor", a declarat pentru Discovery News Rizzo. "Acesta tinde să inflameze căile respiratorii. Acestea se comprimă, așa încât devine tot mai greu să respiri."
Mai departe, transpiraţia excesivă poate duce la deshidratare, oboseală și crampe musculare. Acest lucru duce la extenuare. În cele din urmă, pierzînd apă în acest mod, o persoană ar putea, pur şi simplu, să nu mai transpire, fapt ce va creşte temperatura corpului, afectând organele interne.
Inima, de exemplu, ar crește circulația ca să regleze temperatura internă sau ca să depășească deshidratarea, ceea ce poate îngroșa sânge și îl face mai greu de pompat, au explicat specialiştii pentru Discovery News.
Atunci când organismul devine atât de fierbinte, încât organele interne cedează și celulele se deteriorează, poate interveni accidentul vascular cerebral.