O catedrală din centrul New York-ului urmează a fi transformată în spital de campanie, în contextul în care metropola americană este lovită puternic de coronavirus, a anunţat marţi un oficial religios pentru New York Times, potrivit AFP.
Catedrala "Saint John the Divine" ("Sfântul Ioan cel Divin"), situată în Manhattan, va găzdui nouă corturi medicale la temperatură controlată în lungul său naos şi în cripta sa, a spus preotul paroh al bisericii, Clifton Daniel.
"În cursul secolelor precedente, catedralele a fost mereu folosite în acest fel, ca în timpul ciumei. Prin urmare, nu este o experienţă inedită pentru o catedrală. Este doar nouă pentru noi", a afirmat el.
Acest spital de campanie ar putea începe să primească pacienţi bolnavi de COVID-19 într-o săptămână, au precizat reprezentanţi ai catedralei.
Spitalele din New York, epicentrul epidemiei din SUA, cu aproape 3.500 de morţi, încep să ajungă la saturaţie. Iar cel mai populat oraş din SUA numără peste 72.000 de persoane infectate.
La nivelul întregii ţări, pragul de 10.000 de decese legate de epidemia de coronavirus a fost depăşit luni, iar autorităţile naţionale se aşteaptă ca vârful să vină în săptămânile următoare. Aproximativ 368.000 de cazuri de contaminare au fost înregistrate în SUA, cele mai multe din lume, a precizat Agerpres.