Victoria în alegerile legislative olandeze a PVV-ului lui Geert Wilders arată că tranziția ecologică este subiectul unei respingeri sociale și politice tot mai mari, scrie Le Figaro
Alegerile legislative din 22 noiembrie din Olanda au văzut victoria spectaculoasă și neașteptată a extremei drepte. PPV-ul lui Geert Wilders obține 37 de locuri din 150 și este cu mult înaintea alianței de stânga și a ecologistilor lui Frans Timmermans (25 de locuri), precum și de centrul-dreapta a fostului premier Mark Rutte (24 de locuri). BBB, partidul fermierilor, care a câștigat alegerile provinciale spre surprinderea tuturor, a câștigat 7 mandate.
Aceste alegeri, care marchează o întrerupere istorică în viața politică din Olanda, au fost marcate de un referendum privind politica europeană privind imigrația și ecologia, întruchipat de Frans Timmermans, care a purtat în special programul „Green Deal”. Acest referendum a fost pierdut. Revolta olandeză este un avertisment gratuit care trebuie luat în considerare. Și acest lucru este valabil mai ales că vine după venirea la putere a Giorgiei Meloni și face parte din ascensiunea în opoziție cu ecologia în lumea dezvoltată.
În Statele Unite, Partidul Republican a trecut într-o ostilitate radicală față de tranziția ecologică. În Europa, răscoala lumii rurale se alătură protestului clasei de mijloc urbane sărace. Toată lumea se opune strategiei de descreștere care are ca rezultat, în cea mai perfectă opacitate, explodarea prețurilor la alimente și energie, crearea unui deficit de locuințe, reducerea autoritară a mobilității, generarea unei birocrații extinse care revendică dreptul de a reglementa și controlează viața întreprinderilor și a cetățenilor până la cel mai mic detaliu.
Există acum o coliziune directă între ecologie și acceptabilitatea acesteia de către cetățenii europeni. Nicolas Baverez
Pe partea de afaceri, capitalismul american este divizat, majoritatea respingând constrângerile durabilității mediului. În Europa, sectorul tranziției ecologice, care trebuia să inventeze tehnologii și să creeze locuri de muncă în economia decarbonizată, dă tot mai multe semne de fragilitate, fie că este vorba de colapsul energiei eoliene sau solare, de criza industrială și financiară a Alstom și Siemens în transporturi, abandonarea proiectelor bazate pe principiul absurd al utilizării pe scară largă a hidrogenului, lichidarea a numeroase start-up-uri inclusiv modele economice verzi nu sunt durabile.
Există acum o coliziune directă între ecologie și acceptabilitatea acesteia de către cetățenii europeni. În ajunul COP28, urgența climatică este dovedită: anul 2023 se încheie cu noi recorduri de temperaturi globale și emisii de carbon, plasând încălzirea pe o traiectorie de peste 3°C la orizontul anului 2100. Dezastrele climatice au continuat să crească, fiind responsabile pentru 32.100 de morți și care au costat 115 miliarde de dolari în 2022. Dar tranziția ecologică este subiectul unei respingeri sociale și politice tot mai mari. Ar putea fi pusă sub semnul întrebării în 2024 de revenirea la putere a lui Donald Trump în Statele Unite, unde ecologia este obiectul principal al războiului cultural cu statutul minorităților, dar și de străpungerea extremei drepte în timpul alegerilor europene.
Timp de douăzeci de ani, China și-a propus ca restul lumii să depindă de producția sa de echipamente și bunuri vitale pentru decarbonizarea economiei. Europa trebuie să se inspire din aceasta pentru a-și redefini strategia, spune Nicolas Baverez
În dorința sa de a se afirma ca lider planetar în tranziția ecologică, Uniunea Europeană a căzut în irațiunal, făcând „Green Deal” o mașinărie infernală. La nivel economic, închide Europa într-un malthusianism ruinos și organizează relocarea industriei, a capitalului și a locurilor de muncă calificate în Statele Unite, chiar dacă PIB-ul Uniunii reprezintă doar 65% din cel al Americii față de 91% în urmă cu zece ani. La nivel comercial, echivalează cu un „Buy China Act”, deoarece Beijingul a construit, cu ajutorul subvențiilor și dumpingului, un monopol virtual în energiile regenerabile, baterii și vehicule electrice. La nivel social, explodează inegalitățile și face ca o parte semnificativă a clasei de mijloc să cadă în precaritate și sărăcie. La nivel strategic, prin proiectul de taxonomie și sub influența ONG-urilor susținute de imperii autoritare, slăbește industria europeană de apărare într-un moment în care continentul se află sub amenințarea existențială a Rusiei. Din punct de vedere politic, slăbește democrația și promoveaza extrema dreaptă. În sfârșit, din punct de vedere al mediului, este ineficient deoarece scăderea emisiilor în Europa este mai mult decât compensată de cascada de deschideri a centralelor pe cărbune în China și India.
Eșecul european contrastează cu succesele Statelor Unite și ale Chinei. Actul de reducere a inflației (IRA) combină reindustrializarea, sprijinul pentru inovare, tranziția climatică și stabilizarea clasei de mijloc. Timp de douăzeci de ani, China și-a propus ca restul lumii să depindă de producția sa de echipamente și bunuri vitale pentru decarbonizarea economiei. Europa trebuie să se inspire din aceasta pentru a-și redefini strategia. Regândind-o într-un cadru planetar și condiționându-o de eforturile depuse de celelalte blocuri. Prin renuntarea la obiectivele și programele nerealiste, pentru a da înapoi timp și flexibilitate în alegerile tehnologice. Prin concentrarea pe producție și inovare în loc de reglementări și taxe. Prin evaluarea și compensarea impactului economic și a costurilor sociale. Prin supunerea lui imperativului suveranității și apărării libertății. Tranziția ecologică rămâne esențială. Dar se va face împreună cu cetățenii sau nu se va face deloc
