Astăzi, 8 aprilie, Comisia lansează ESCALAR, o nouă abordare în materie de investiții, elaborată împreună cu Fondul European de Investiții (EIF), care va sprijini finanțarea capitalului de risc și a creșterii întreprinderilor promițătoare, permițându-le să se extindă în Europa și să contribuie la consolidarea suveranității economice și tehnologice a Europei.
ESCALAR va furniza până la 300 de milioane EUR cu scopul de a crește capacitatea de investiții a fondurilor cu capital de risc și a fondurilor de investiții în societăți necotate, generând investiții de până la 1,2 miliarde EUR, sau de patru ori investițiile inițiale, pentru a sprijini întreprinderile promițătoare.
Prin lansarea ESCALAR, Comisia își îndeplinește una dintre acțiunile anunțate în noua strategie pentru IMM-uri, menită să îmbunătățească accesul IMM-urilor la finanțare. Această inițiativă este deosebit de relevantă în situația economică dificilă cu care se confruntă IMM-urile din cauza pandemiei de coronavirus. Ea va sprijini întreprinderile inovatoare în timpul crizei și după aceasta, pentru a garanta faptul că Europa se poate dezvolta și menține în poziție de lider în domeniul evoluțiilor tehnologice globale și își poate accelera redresarea economică.
Comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a declarat: „Comisia utilizează toate instrumentele pe care le are la dispoziție pentru a ajuta întreprinderile să depășească criza provocată de coronavirus. Astăzi, ne consolidăm sprijinul oferit numeroaselor întreprinderi europene promițătoare pentru a ne asigura că acestea vor continua să se dezvolte și să crească în Europa. Prin intermediul ESCALAR, contribuim la deblocarea unor investiții private suplimentare semnificative pentru a sprijini crearea liderilor pieței de mâine.”
Directorul general al FEI, Alain Godard, a declarat: „Întreprinderile în curs de extindere au nevoie de finanțare a creșterii pentru a-și putea dezvolta activitățile. Prin îmbunătățirea mediului de finanțare, mai multe întreprinderi în curs de extindere din UE pot alege să rămână în Europa pentru a continua să crească, ceea ce este cu atât mai important acum, în această perioadă de criză, când întreprinderile pot avea nevoie de mai mult sprijin din partea investitorilor lor. Inițiativa-pilot ESCALAR poate ajuta fondurile să se extindă și ele, ceea ce va avea drept rezultat creșterea dimensiunilor acestora, susținând astfel ecosistemele în care se înscriu fondurile cu capital de risc în etapa avansată și fondurile orientate spre creștere din UE.”
În faza sa pilot, ESCALAR va oferi până la 300 de milioane EUR garantate de Fondul european pentru investiții strategice (FEIS). Aceasta va avea drept scop creșterea capacității de investiții a fondurilor cu capital de risc și a fondurilor de investiții în societăți necotate, generând investiții de până la 1,2 miliarde EUR, sau de patru ori investițiile inițiale, pentru a sprijini întreprinderile promițătoare. Administratorii de fonduri interesați pot participa la program răspunzând la cererea deschisă de exprimare a interesului(link is external) publicată astăzi de către FEI.
ESCALAR are scopul de a sprijini închiderea fondului prin asigurarea de angajamente în valoare de până la 50 % din valoarea fondului. El vizează atât fondurile noi care se concentrează pe finanțarea întreprinderilor în curs de extindere, cât și fondurile existente care doresc să sprijine societățile cu potențial ridicat din portofoliul lor să-și accelereze creșterea.
Actuala cerere de propuneri ESCALAR constituie o fază-pilot pentru 2020, având obiectivul ca, pe baza acestei experiențe-pilot, ESCALAR să devină un instrument financiar european obișnuit, alături de instrumentele financiare existente după 2020 în următorul cadru multianual (2021-2027). Analiza și selectarea fondurilor este gestionată de FEI, precizează Comisia Europeană prin intermediul comuncatului oficial.