Pe lângă sprijinul mai multor țări aliate, finanțarea Hamas se bazează pe colectarea impozitelor, scrie BFMTV.
Sâmbătă, Israelul a suferit cel mai mortal atac comis pe teritoriul său de la crearea sa. La originea acestei ofensive, al cărei bilanț continuă să crească, se află Hamas, o mișcare islamistă palestiniană născută în 1987 și angajată într-o luptă armată împotriva statului evreu. Această organizație e considerată drept teroristă de Statele Unite și Uniunea Europeană.
Finanțarea acesteia se bazează pe mai multe pârghii distincte, începând cu impozitarea. În ciuda blocadei la granițele sale, Fâșia Gaza a creat de fapt o rețea subterană pentru a importa mărfuri egiptene. În fiecare lună, mișcarea încasează 12 milioane de dolari din taxele pe care le impune Egiptului.
100 de milioane de dolari pe an din Iran
Dar Hamas beneficiază mai presus de toate de sprijinul financiar al mai multor țări precum Qatar și Turcia. Cel mai mare donator rămâne de departe Iranul: 100 de milioane de dolari pe an.
De asemenea, Iranul furnizează arme și îi antrenează soldații, explică generalul francez Jérôme Pelistrandi.
„În principal, aceste țări caută prin intermediul acestor organizații să destabilizeze Israelul și trebuie subliniat că, pentru Iran, în orice caz pentru molahi, Israelul trebuie distrus”, explică el.
Potrivit revistei Forbes, acest sprijin face ca Hamas să fie a doua cea mai bogată organizație teroristă din lume, după Statul Islamic.