China salvează din ce în ce mai mult state aflate în pragul falimentului. O misiune care anterior era în principal responsabilitatea Fondului Monetar Internațional (FMI), scrie Radio France International.
China nu îl înlocuiește încă fondul universal, dar ponderea sa în gestionarea datoriilor este acum considerabilă. A devenit al doilea creditor de ultimă instanță după fond. O ascensiune foarte recentă și extrem de discretă la putere. Am descoperit amploarea acestui lucru datorită unui studiu publicat marți, 28 martie, de AidData – un studiu realizat de un consorțiu de cercetători occidentali de la Universitatea Harvard, Banca Mondială și Institutul Kiel pentru Economia Mondială .
Este suficient să ne uităm în conturile publice ale țărilor în cauză pentru a avea o idee despre fenomen, deoarece Beijingul nu publică date despre împrumuturile sale internaționale. Cercetătorii estimează că Beijingul a împrumutat 104 miliarde de dolari statelor aflate în dificultate între 2019 și 2021, sau 40% din sumele împrumutate de fond în aceeași perioadă. În acești trei ani cruciali, China a devenit un jucător cheie în crizele datoriilor. Împrumuturile acordate în această perioadă reprezintă aproape jumătate din angajamentul său din 2000.
Beijingul își salvează partenerii din Drumul Mătăsii?
Beijingul a început prin a contribui la îndatorarea țărilor în curs de dezvoltare prin împrumuturi suficiente pentru a construi poduri, drumuri, căi ferate, porturi, toată infrastructura care le lipsea. Credite acordate foarte repede, pe sume impresionante. Dar, în decurs de zece ani, natura acestor împrumuturi internaționale s-a schimbat complet. Șaizeci la sută din împrumuturile chineze sunt acum folosite pentru a salva statele aflate în dificultate financiară ; acum doisprezece ani, erau doar 5% din restante. Prin urmare, China și-a schimbat rolul din constructor și principal creditor cu cel al unui pompier. Un pompier parțial incendiar. Aceste proiecte de pe drumul mătăsii sunt adesea faraonice și prost calibrate, din punct de vedere tehnic și economic. Rezultat: multe țări magnetizate de această mană divină neașteptată s-au trezit sugrumate de aceste proiecte costisitoare și uneori complet eșuate. Așa s-a întâmplat, printre altele, în Sri Lanka și Pakistan.
Prin urmare, pentru a remedia aceste erori parțial, Beijingul intervine din ce în ce mai des
China vrea să ajute țările care i-au devenit aliați și, mai ales, să-și susțină propriile bănci care sunt foarte expuse în aceste țări. Ajutor așadar foarte interesat, foarte vizat. China, de preferință, ajută țările cu venituri medii, care își vor păstra capacitatea de rambursare. Și, în sfârșit, ajutor profitabil: FMI acordă împrumuturi la 2%, în timp ce împrumuturile chineze sunt mai degrabă la 5%, cu clauze comerciale și politice care, desigur, rămân secrete. Acestea fiind spuse, atitudinea chineză nu este foarte originală: Statele Unite au practicat rate atât de mari atunci când au salvat Statele Americii Latine în anii 1980. Un rol pe care prima putere mondială aproape că a încetat să-l joace.
Cum se raportează ajutorul FMI la cel al Chinei?
Mai degrabă prost. Potrivit unui studiu, 22 de țări beneficiază atât de împrumuturi chinezești, cât și de împrumuturi FMI. Aceasta merge din Egipt în Argentina prin Surinam, Belarus, Venezuela, Ucraina... Asta nu înseamnă însă că există vreo consultare între instituțiile de la Washington și China. Beijingul favorizează negocierile bilaterale, la adăpost de observatorii externi. Această opacitate explică parțial lentoarea și complexitatea operațiunilor recente de salvare financiară.
