Centralele nucleare din Europa sunt insuficient protejate împotriva ameninţării teroriste. Raportul îngrijorător al Greenpeace

16 Oct 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Centralele nucleare din Europa sunt insuficient protejate împotriva ameninţării teroriste. Raportul îngrijorător al Greenpeace

Centralele nucleare din Europa sunt insuficient protejate împotriva ameninţării teroriste, este concluzia la care au ajuns niște experți mandatați de organizația neguvernamentală Greepeace. Experții, care nu au dat publicității decât versiunea ”light” a lucrărilor lor, subliniază faptul că situația trebuie să intre în atenţia autorităţilor competente, scrie europe1.fr.

La cererea Greenpeace, șapte experți independenți în domeniul securității au investigat 58 de centrale nucleare franceze și șapte din Belgia, unde au descoperit carenţe de securitate în bazinele de dezactivare, scrie dw.com. Cu toate acestea, din motive de siguranță, Greenpeace nu a publicat studiul cuprinzător, ci l-a transmi numai autorităților belgiene și franceze.

Securitatea centralelor nucleare este o preocupare permanentă. Subiectul revine în mod regulat în actualitate, dar pentru prima oară experții mandatați de Greenpeace - experți în chestiuni legate de terorism și cercetători, doctori în fizică, ingineri - s-au aplecat timp de un an și jumătate asupra acestei chestiuni sensibile și au întocmit un raport pe care cotidianul francez Le Parisien l-a obținut și despre care a relatat. Obiectivul analizei era de a identifica problemele și a alerta autoritățile. Iar concluzia este copleșitoare.

Situațuia este atât de îngrijorătoare, încât cei șapte experți au decis să nu dea publicității decât o versiune redusă a raportului, pentru a nu da, spun ei, ”idei unor persoane rău intenționate”.

Odată cu acțiunea din centrala electrică de la granița cu Germania, Greenpeace a vrut să atragă atenţia asupra deficiențelor de siguranță descoperite la bazinele de dezactivare (răcire) a barelor de combustibil utilizate în reactoare, scrie dw.com. Potrivit unui studiu comandat de organizaţia sus-menţionată, rezervoarele de apă folosite în acest scop în reactoarele franceze și belgiene, nu sunt protejate în mod adecvat împotriva atacurilor sau dezastrelor naturale. Dacă apa de răcire iese din bazine sau nu mai este răcită, tijele de combustibil eliberează cantități mari de substanțe radioactive.

Conceptele de siguranță pentru reactoarele nucleare vechi s-au concentrat până în prezent pe reactoare. Bazinele de dezactivare, pe de altă parte, au fost rareori luate în considerare și, prin urmare, sunt situate în afara învelişului de securitate. După accidentul nuclear din Fukushima a devenit clar că bazinele conţinând tije de combustibil puternic radioactive pot constitui un mare pericol.

În Japonia, explozia din reactoarele centralei Fukushima a pus în pericol şi bazinele de dezactivare aflate în apropiere de locul deflagraţiei. În 2011, timp de câteva săptămâni, autoritățile au încercat să stabilizeze recipientele, prevenind întreruperea răcirii cu apă, incident care ar fi determinat o contaminare radioactivă suplimentară și mai puternică.

Administratorii centralelor și autoritățile ar trebui să cunoască de multă vreme gradul de periculozitate a situaţiei. În 2014, mai bine de 19 centrale atomice franceze au fost survolate de drone. În pofida investigațiilor intense, făptaşii nu au fost prinși. Greenpeace a întocmit încă de acum trei ani un studiu privind riscurile asociate cu atacurile teroriste din aer. 

 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră