Premierul indian, Narendra Modi, a inaugurat cea mai înaltă statuie din lume, eveniment care a beneficiat de o securitate sporită, în statul Gujarat.
Statuia de 182 metri, cunoscută ca Statuia Unităţii, îl înfăţişează pe Sardar Vallabhbhai Patel, primul ministru de Interne al ţării - cunoscut şi sub titulatura de ″Omul de Fier al Indiei″, care a jucat un rol esenţial în unirea Indiei, după obţinerea independenţei, în 1947.
Ea este de două ori mai mare decât Statuia Libertăţii, din Statele Unite și este situată în localitatea Kevadiya, din districtul Narmada din Gujarat, statul în care s-a născut Modi.
Costurile pentru construcţia statuii s-au ridicat la peste 400 de milioane de dolari.