BREXIT. Marea Britanie face primul pas afară din UE în martie 2017

02 Oct 2016 | scris de Marina Constantinoiu
BREXIT. Marea Britanie face primul pas afară din UE în martie 2017


Odată activat Articolul 50, Marea Britanie va avea doi ani pentru a reglementa modalitățile ieșirii din UE, un termen care ar putea fi totuși prelungit, potrivit BBC.
Afirmând că își dorește să obțină "cel mai bun acord posibil" cu Uniunea Europeană, Theresa May a făcut de asemenea apel la o tranziție calmă.
În interviul pentru BBC, ea a mai afirmat că guvernul pe care îl conduce discută cu reprezentanții mediului de afaceri pentru a afla ce fel de acord vor din negocierile Marii Britanii cu UE privind Brexit.
Într-un interviu separat pentru Sunday Times, May a declarat că vrea să propună Parlamentului în primăvara lui 2017 să abroge actul de aderare a țării sale la Uniunea Europeană.
Ea explicat că va prezenta o nouă legislație pentru a abroga European Communities Act din 1972, în timpul discursului reginei în Parlament, care va avea loc în aprilie sau mai 2017.
"Va fi prima etapă pentru a face din Marea Britanie o țară suverană și independentă din nou", a spus șefa guvernului, adăugând că aceasta va însemna "sfârșitul autorității UE în Marea Britanie".
Legea nu va intra totuși în vigoare decât atunci când Regatul Unit va părăsi efectiv UE, a subliniat premierul în interviul pentru Sunday Times.

Marea Britanie nu va aștepta viitoarele alegeri legislative din Germania, prevăzute în septembrie 2017, pentru a pune în aplicare articolul 50 al Tratatului european de la Lisabona și a demara astfel negocierile pentru ieșirea din Uniunea Europeană, a declarat premierul britanic, Theresa May, pentru Sunday Times.

Alte stiri din Externe

Ultima oră