În mesajul său privind sfârșitul războiului din Afganistan, președintele american, Joe Biden, semnalează finalul “epocii operațiunilor militare majore pentru refacerea altor țări” și pare a prelua elemente ale politicii externe “America First” a lui Donald Trump, se arată într-o analiză Sky News.
A existat o secțiune cheie în discursul președintelui american care, în haosul retragerii din Afganistan ar putea fi trecută cu vederea: “Pe măsură ce întoarcem pagina unei politici externe care ne-a ghidat națiunea în ultimele două decenii, trebuie să învățăm din greșelile noastre”, a spus Biden, continuând apoi: “Pentru mine, două principii sunt primordiale. În primul rând, trebuie să ne stabilim misiuni cu obiective clare, realizabile, iar nu ținte pe care nu le vom atinge niciodată. Și în al doilea rând, trebuie să rămânem în mod clar concentrați asupra interesului fundamental de securitate națională al Statelor Unite ale Americii”.
Dar esența noii politici americane este cuprinsă în această frază: “Această decizie despre Afganistan nu se referă doar la Afganistan. Este vorba despre încheierea unei ere de operațiuni militare majore pentru refacerea altor țări”.
Dincolo de mesajul ieșirii pripite din Afganistan, trimis aliaților, dușmanilor dar și teroriștilor, apare o schimbare clară a poziției pe care America și-o dorește în lume, observă Sky News. Dacă unii au crezut că formula “America First” a lui Donald Trump a fost o deviație temporară, poate s-au înșelat.
Aceste fraze au fost adresate de președintele Biden către națiunea americană de la Casa Albă în discursul care a vrut să tragă linie după câteva săptămâni brutale. Într-un mod destul de defensiv, domnul Biden a declarat misiunea de retragere din Afganistan îndeplinită.
Pentru gruparea teroristă ISIS-K, Biden a dat următorul avertisment: “Nu am terminat încă cu voi. Cei care doresc rău Americii, să știe asta. SUA nu se vor odihni niciodată. Nu ne vom odihni niciodată. Vă vom vâna până la capătul Pământului și veți plăti prețul final”. Cu toate acestea, el a spus că accentul va fi acolo unde se ascund teroriștii acum, nu acolo unde s-au ascuns acum două decenii. Asta, în ciuda dovezilor că Al Qaeda și ISIS au rezistat și ar putea renaște în Afganistan.
Președintele poate, deocamdată, să susțină că numitul “război fără sfârșit” s-a încheiat pentru America. Dar decizia sa nu va rămâne fără urmări, afectând atât relațiile SUA cu aliații săi, care vor plăti un cost politic pentru haosul retragerii din Afganistan, dar și prin mesajul pe care îl transmite Chinei și Rusiei despre prioritățile americane din acest moment.
Poporul american a vrut încheierea războiului, dar oare chiar și-a dorit o umilință? La sud de Kabul, în orașul Khost, talibanii au organizat o înmormântare simulată, cu sicrie pe care au pus drapelele Franței, Marii Britanii, Americii, dar și pe cel al NATO. Acesta a fost un mesaj de la ei pentru națiunile occidentale, dar poate și imaginea sfârșitului unei ere în politica externă a acestora – America și aliații săi nu mai sunt capabili sau dispuși să-și susțină valorile, prin forță, dacă este necesar, dincolo de granițele lor.
Corect sau greșit, acest mesaj arată o schimbare fundamentală în politica mondială.