Batalie psihologica pana duminica. Cine va ceda in razboiul crizei din Grecia?

02 Iul 2015
Batalie psihologica pana duminica. Cine va ceda in razboiul crizei din Grecia?
In lipsa informatiilor oficiale dar si a zvonurilor care circula atat in presa europeana dar si cea locala, apar tot felul de variante privind evolutia din Grecia.
Deocamdata se duce un razboi psihologic tot mai dur in care cele doua parti dau de intele ca nu e nici o paguba daca are loc ruptura finala. Dar, adevarul este ca nimeni nu-si doreste asa ceva.

Un marxist liberal.Yanis Varoufakis este ministrul de finante al guvernului grec, omul care a negociat cu “troica” datoria Greciei. El spune ca este marxist liberal, crede ca stanga este solutia viitorului si-si expune aceste idei ca profesor la universitatea din Atena. Dar,interesant, nu de mult, a predat si la Universitatea din Austin(Texas).
Cand a fost numit ministru de finante in guvernul Tsipras a declarat, fara nici un fel de nuanta: Datoria Greciei nu poate fi platita, e prea mare si de aceea trebuie anulata. In timpul negocierilor, a sarit sa-l bata pe pe Jeroen Dijselbloen, presedintele Eurogrup. Olandezul e mic si slab, grecul e solid, cine stie ce a iesit de aici. La prima vedere, Yanis pare un aventurier. Nici o noutate:toti politicienii ambitiosi sunt aventurieri,
Acum Varoufakis lasa de inteles ca in eventualitarea ca la referendum planul troicii este respins, guvernul este pregatit sa arunce pe piata drahma, ca moneda paralela ,la paritate cu euro.
Asta inseamna ca Atena are in depozite, tiparite, miliardele de drahme necesare unei asemenea schimbari.Altfel spus, o operatiune pregatita de mai mult timp.Spune ceva acest lucru...

Cum vor vota grecii?Poate ca grecii vor vota masiv pentru acceptarea planului propus de creditorii internationali. In acest caz, guvernul Tsipras va demisiona, va urma un guvern de uniune nationala care ,in scurt timp, va trebui sa organizeze alegeri anticipate. Tinand cont ca opinia publica e divizata in optiuni si stresul situatiei este extrem de ridicat, nici alegerile nu vor duce la o situatie care sa rezolve lucrurile. Lipsurile provocate de o posibila aceeptare a severului program de austeritate dar si, in cealata varianta, haosul generat de o posibila iesire din zona euro vor duce la o situatie sociala exploziva.


Razboi psihologic.Razboiul psihologic dintre cele doua parti va continua pana la referendumul de duminica. Stiri strecurate in presa sugereaza ca guvernul german nu mai vrea sa discute cu Tsipras si si-ar dori alt guvern, de alta orientare. Pe de alta parte , Franta si-ar dori o rezolvare rapida a situatiei prin semnarea unui acord dar Germania se opune si insista pe planul de austeritate. Evident ca punctul de vedere al Germaniei prevaleaza in abordarea de la Bruxelles.
Duminica trecuta, in urma emotiilor declansate de anuntul referendumului , au fost tot felul de semnale impaciuitoare de la Bruxelles si in care se insista pe inutilitatea organizarii unei consultari populare. De marti, lucrurile s-au schimbat radical. Germania a rupt orice legatura cu oficialii greci anuntand ca asteapta rezultatele referendumului, vazut inutil, cu doua zile in urma. Alte mesaje dure, de la Bruxelles, au asaltat guvernul Tsipras. Nu mai vorbim de presa europeana care condamna pozitia guvernului Syriza. In acelasi timp circula zvonuri privind negocieri secrete cu zona mai moderata din Syriza, pentru un alt guvern mai flexibil in negocieri.Pentru acest lucru ar trebui ca Tsipras si ministrul sau de finante sa plece.
Dar, in general, mesajul trimis de UE grecilor este ca nu e nici o problema daca ies din UE , este optiunea lor daca aleg sa plece.

 Sa fie dar sa para ca nu e.UE joaca o carte mare in aceasta confruntare pentru ca in functie de rezolvare va functiona pe viitor aceastei asociere. Daca va ceda si va anula(reduce drastic) datoria Greciei, va fi un precedent pentru alte zone de periferie din UE care, e de anticipat, vor cunoaste crize economice si financiare. Daca vor adopta un plan de maxima austeritate, Grecia se va adinci in criza, miscari de protest-revolta sunt posibile si, in final, alte forte vor provoca iesirea din UE.
Adevarul e ca Bruxelles-ul nu-si doreste iesirea Greciei din zona euro si, in perspectiva, din UE dar trebuie gasita o solutie ca sa salveze aparentele si in care nimeni sa nu para ca a suferit o infrangere. Si poate ,dupa, o discutie mai aplicata a relatiilor dintre principii si interese economice in aceasta Uniune, care , de fapt,reprezinta cel mai ambitios proiect politic din istoria continentului.

Asa ca , e de urmarit cine va ceda nervos pana duminica si ce as in maneca au cele doua forte care se confrunta. Daca au asa ceva.(G.V)

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră