Poliţia germană a oprit vineri un autocar românesc pe autostrada A3 din Germania, în dreptul localităţii Siegburg, în apropiere de Bonn.
În autocarul cu destinaţia Heinsberg se aflau 60 de pasageri şi doi şoferi. Conform Rhein-Sieg Rundschau, poliţiştilor nu le-a luat mult până şi-au dat seama că autocarul se află într-o stare tehnică deplorabilă. Imediat au solicitat o părere avizată de la experţii serviciului de control al calităţii TUV Rheinland.
„Experţii de la TUV a notat în raportul întocmit că era o chestiune de timp până când autocarul s-ar fi rupt efectiv în două. Continuarea călătoriei a fost blocată, iar vehiculul a fost confiscat. Din cauza neregulilor găsite, inclusiv cea că firma ar organiza excursii fără licenţă s-a dictat o amendă de 2.500 de euro”, notează sursa citată.
Pe numele şoferului s-a emis o plângere pentru încălcarea ordinii publice, iar firma de transport s-a ales cu o plângere pentru încălcarea legii de transport persoane. (I.D)