Directorul de cercetare la Institutul Thomas More Jean-Sylvestre Mongrenier face un bilanț al geopoliticii anului. 2023 a confirmat dorința axei Moscova-Beijing-Teheran de a contesta hegemonia occidentală, analizează el în Le Figaro
Jean-Sylvestre Mongrenier este director de cercetare la Institutul Thomas More.
LE FIGARO. - Ce ne putem aminti din ultimul an la nivel geopolitic?
Jean-Sylvestre MONGRENIER. - Lumea este în strânsoarea războiului. Două războaie deschise, în Ucraina și Gaza, cu reverberații regionale și globale. Pentru Gaza, este un război latent al Iranului islamic și al aliaților săi (Hezbollah, miliții panșiite din Siria și Irak, Houthis) împotriva Israelului, a Statelor Unite și a aliaților lor europeni. La acestea se adaugă pozițiile militare ale Chinei în strâmtoarea Taiwan, în jurul și deasupra acestui stat-insular, precum și în „Marea Mediterană asiatică” (Marea Chinei de Sud și de Est), adică o zonă spațială de peste 2,5 milioane km² considerat de Beijing drept „Mare clausum”. Adăugați la aceasta amenințările constante de la Phenian și multiplele teste balistice, sau alte arme, ale unui regim care s-a echipat cu mijloacele de a lovi Statele Unite și Europa.
Pe fundal, o „axă a haosului”, o coaliție de puteri revizioniste și perturbatoare care reunește Rusia-Eurasia a lui Vladimir Putin, China neo-maoistă a lui Xi Jinping, Iranul islamic al lui Ali Khamenei și alte câteva regimuri care cred că aud bataia morții pentru Occident. Conduși de un puternic resentiment istoric, acești lideri, dar și o parte notabilă a populației acestor țări, cred că le-a venit vremea. Echilibrul de putere și bogăție s-ar fi mutat spre Est și tot ce ar rămâne era să sângereze „fiara” până la moarte. Astfel, Putin face parte din perspectiva unui mare război hegemonic care ar sparge Occidentul și ar reduce Europa, lipsită de marele ei spate nord-atlantic, să nu fie altceva decât un mic cap al Asiei. Într-un fel, o întoarcere la epoca precolumbiană, când soarta Europei depindea de mișcările popoarelor nomade, în cadrul masei eurasiatice.
- Evenimentele care au marcat anul trecut au perturbat (parțial) peisajul geopolitic sau au doar confirmat această nouă situație?
Fie că este vorba de revizionismul geopolitic al Rusiei-Eurasiei, de ambițiile globale de putere ale Chinei neo-maoiste sau de revoluționismul islamic al Iranului, condus de un program nuclear a cărui logică profundă este militară, iată cincisprezece până la douăzeci de ani de când situația actuală a fost în creştere. De la mijlocul anilor 1990, Yevgeny Primakov (fostul ministru de externe rus) vorbea pe tema „coalițiilor anti-hegemonice” și lucra la o alianță între Moscova, Beijing și Teheran. „Discursul de la Munchen” al lui Putin, în care potentatul Kremlinului și-a dezvăluit scopurile și motivele, datează din 10 februarie 2007. Câteva luni mai târziu, armata rusă a atacat Georgia, dar capitalele occidentale l-au făcut pe Mihail Saakașvili un țap ispasitor, pentru a oferi Moscovei ștergere a trecutului. (Resetarea lui Barack Obama ). A urmat apoi izbucnirea războiului ucrainean, cu anexarea manu militari a Crimeei la Rusia și intervenția militară în Donbass, la începutul anului 2014. În anul următor, Moscova a intervenit în Siria, în alianță cu Iranul, dar unii au vrut să vadă în el un cruciat: scutul creștinismului împotriva islamului. Sprijinul lui Putin pentru Bashar al-Assad și acțiunea rusă pe teren sunt totuși la originea fluxurilor migratorii masive către Europa!
Occidentul a trăit pe credit: se apropie momentul plății în cash.
Jean-Sylvestre Mongrenier
Pentru Iran, nu ne vom întoarce în 1979. În 2002 a fost dezvăluit programul nuclear clandestin al Teheranului. De atunci, regimul islamo-șiit a continuat să progreseze spre acest obiectiv, chiar dacă trebuie să se oprească sau să se miște ca un crab. Acordul de reglementare din iulie 2015 a fost semnat cu prețul unor concesii internaționale majore, fără a-i determina pe liderii iranieni să renunțe la ambițiile lor balistic-nucleare, mijloc de strategie de „sanctuarizare agresivă” care ar trebui să asigure dominația Teheranului asupra Orientului Mijlociu. Amintiți-vă că expresia „semiluna șiită” datează de la începutul anilor 2000.
În cele din urmă, ambițiile chineze au fost evidente după criza financiară și economică din 2008, care trebuia să devalorizeze Occidentul. Apoi, Beijingul și-a început „politica polderului”, adică militarizarea recifelor și insulițelor contestate din Marea Chinei de Sud și a lansat „noile drumuri ale mătăsii”. De atunci, tensiunile au crescut și au escaladat. Pe scurt, „operația specială” este revelatorul și acceleratorul unei dialectici a forțelor vizibile pentru cei care voiau să vadă. Occidentul a trăit pe credit : se apropie momentul plăților în cash.
Pentru Ucraina, 2023 se va încheia cu amărăciune?
Termenul este inadecvat, având în vedere gravitatea tragică a evenimentelor. Mai mult, constatarea unui „impas strategic” („staza” ar fi mai exact) nu înseamnă că frontul este înghețat. În timp ce rușii își sporesc presiunea asupra Avdiïvka, pe fondul unei ofensive aeriene (drone iraniene), ucrainenii par să-și consolideze capul de pod mai la sud, pe malul stâng al Niprului. În mod recurent, aceștia își arată capacitatea de a efectua raiduri sau lovituri în Crimeea, o peninsulă de mare importanță geostrategică, unde se va desfășura o mare parte a conflictului.
Cel mai îngrijorător lucru nu este situația militară, ci ezitările occidentalilor, convingerea că ar fi posibil să înghețe acest război. S-a încercat acest lucru (vezi acordurile de la Minsk). Degeaba.
Jean-Sylvestre Mongrenier
Mai presus de toate, ucrainenii au zădărnicit dominația rusă a Mării Negre care, dacă s-ar fi realizat cu succes, ar fi transformat țara lor într-un stat-enclavă, fără ieșire la mare și lipsit de acces la Mediterana și, deci, la Oceanul Mondial. Așa cum stau lucrurile, partea de vest a Mării Negre este clară; Refuzul Rusiei vara trecută de a reînnoi acordul de cereale din iulie 2022 nu a avut efectele scontate la Kremlin. Să nu ne îndoim, însă, că rușii, în dorința lor de a avea acces la Mediterana, intenționează să domine Marea Neagră.
Pe scurt, nimic nu este scris dinainte și este important de reținut că contraofensiva ucraineană nu se limitează la dimensiunea ei terestră. Războiul se desfășoară în spațiile aeriene și maritime, în spațiul cibernetic și pe scena politico-diplomatică. Este la fel de evident că Moscova nu a renunțat la ștergerea Ucrainei de pe harta politică a Europei, ca stat suveran și națiune independentă. Cel mai îngrijorător lucru nu este situația militară, ci ezitările occidentalilor, convingerea că ar fi posibil să înghețe acest război. S-a încercat acest lucru (vezi acordurile de la Minsk). Degeaba. Depinde de europeni să depășească calvarul asumându-și o parte mai mare din costurile înarmării Ucrainei. Ar fi, de asemenea, o garanție a unui lobby eficient la Washington.
În spatele Hamasului, precum și a Hezbollahului și a Houthiilor, se află Iranul islamic. Și în spatele Iranului islamic, Rusia-Eurasia și China neo-maoistă, adică tandemul Putin/Xi Jinping, lucrează.
Jean-Sylvestre Mongrenier
- Atacul Hamas asupra Israelului și răspunsul statului evreu marchează un punct de cotitură în istoria conflictului israeliano-palestinian?
Masacrul, tortura și violul civililor nu făceau parte din războaiele arabo-israeliene, dar au avut loc deja în perioada mandatului britanic. În plus, miza războiului depășește cu mult conflictul israelo-palestinian. În spatele Hamas, precum și a Hezbollah și a Houthis, se află Iranul islamic (vezi mai sus ). Și în spatele Iranului islamic, Rusia-Eurasia și China neo-maoistă, adică tandemul Putin/Xi Jinping, lucrează. Acest nivel de analiză nu trebuie trecut cu vederea. Considerat din acest unghi, momentul este istoric: suntem aproape de o rupere a echilibrelor globale. Dacă am fi cinici, am striga: „Să nu deznădăjduim, se poate și mai rău!”
- Alegerea lui Javier Milei în Argentina simbolizează o mișcare de dreapta în America Latină?
Personajul este pitoresc dar Argentina este situată foarte departe, în Conul de Sud al Americii Latine. Este mai important să monitorizăm acțiunile Venezuelei împotriva Guyanei, obiectul amenințărilor explicite, alianțele sale cu Cuba și alte regimuri de același gen și sprijinul de care se bucură Nicolas Maduro la Moscova și Beijing. Cu ajutorul acestuia, Putin și Xi Jinping ar putea deschide un nou front de război, de data aceasta în „Marea Mediterană americană” (Golful Mexic/Marea Antilelor). Deschise sau latente, aceste conflicte diferite nu sunt pur locale sau regionale; sunt interconectate. Vor ajunge să fuzioneze? Nu suntem încă într-un război mondial, dar lumea a intrat în turbulențe
