Ambasadorul României la Londra, despre efectele BREXIT

20 Aug 2019 | scris de A.V.
Ambasadorul României la Londra, despre efectele BREXIT

Soarta românilor din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord este serios pusă sub semnul întrebării, după ce Londra vrea să pună capăt libertății de circulație din prima zi de Brexit.

Potrivit jurnaliştilor de la The Independent, Ministrul de Interne Priti Patel face presiuni pentru ca restricțiile la granițe să intre în vigoare din 31 octombrie. 

În condiţiile în care nu există un scenariu de rezervă, situaţia legală a celor trei milioane de cetăţeni europeni din Regat devine incertă, notează jurnaliştii britanici. 

În acest context, Dan Mihalache, ambasadorului României în Regatul Unit, spune, într-un răspuns la o solicitare B1.ro, că "nu s-a schimbat absolut nimic" și că intenția autorităților britanice, dacă se va concretiza, nu înseamnă că cetățenii români nu vor mai putea intra în Marea Britanie sau că aceia care se află pe teritoriul britanic la data Brexitului nu vor mai putea ieși sau reveni în țară.

"Vreau să precizez de la început că nu s-a schimbat absolut nimic. Autoritățile britanice au dat asigurări publice că procedura prin care vor fi protejate drepturile cetățenilor UE aflați în UK la data Brexit-ului va continua în termenii stabiliți. Încetarea liberei circulații nu înseamnă că cetățenii români nu vor mai putea intra în Marea Britanie. De la data Brexit-ului, cetățenii români vor putea, ca și până acum, să intre și să iasă din Marea Britanie pe baza cărții de identitate sau a pașaportului, fără să aibă nevoie de viză. Acest lucru va fi valabil însă doar pentru vizite scurte și cetățenii români vor putea rămâne în Marea Britanie pentru o perioadă de până la trei luni. Cetățenii UE care doresc să rămână mai mult de trei luni vor trebui să aplice, înainte de sfârșitul acestei perioade, pentru permisul European Temporary Leave to Remain. Acesta este un permis de 36 de luni care nu poate fi extins și care oferă dreptul de a lucra și de a studia", a arătat Dan Mihalache, într-o declarație remisă B1.RO. 

"Încetarea liberei circulații nu înseamnă că cetățenii români aflați în Marea Britanie la data Brexitului nu vor mai putea pleca sau reveni în UK", mai afirmă ambasadorul, precizând că statutul de rezident al cetățenilor UE și al membrilor familiilor acestora va fi protejat în temeiul legii britanice privind imigrația. 

Alte stiri din Externe

Ultima oră