Victoria lui Karol Nawrocki în alegerile prezidențiale din Polonia marchează mai mult decât o simplă schimbare politică: este o revoltă culturală. Rezultatul scrutinului reflectă frustrarea tot mai mare a polonezilor de rând față de o elită liberală percepută ca fiind arogantă, ruptă de realitate și disprețuitoare față de propriul popor. Ceea ce s-a întâmplat la urne nu a fost doar o confruntare între doi candidați, ci o respingere clară a statu quo-ului de către o societate polarizată, dar profund angajată politic, scrie European Conservative
Alegerea lui Karol Nawrocki în funcția de președinte al Poloniei reprezintă mai mult decât o schimbare politică — este o revoltă culturală. Ea reflectă frustrarea tot mai mare a polonezilor de rând față de o elită liberală percepută din ce în ce mai mult ca fiind distantă, elitistă și disprețuitoare față de propriul popor. Ce s-a întâmplat la urne nu a fost doar o confruntare între candidați, ci o revoltă mai amplă împotriva status quo-ului.
Nawrocki, candidatul conservator sprijinit de partidul Lege și Justiție (PiS), a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Polonia cu doar 369.591 de voturi diferență — o marjă de 1,78 puncte procentuale. El l-a învins pe primarul liberal al Varșoviei, Rafał Trzaskowski, în cel mai strâns tur final de scrutin de după 1989. Prezența la vot a atins un nivel record de 73,8%, subliniind nivelul ridicat de implicare civică și polarizarea care a marcat cursa electorală.
Intelectuali și celebrități de stânga sau cu vederi liberale i-au ironizat frecvent pe susținătorii lui Nawrocki, numindu-i „ignoranți” sau „fasciști”, întărind astfel o narațiune a elitismului cultural. După cum a remarcat romancierul Szczepan Twardoch (el însuși critic al lui Nawrocki): „Câte voturi s-au câștigat numind alegătorii ‘idioți’ și ‘înapoiați’?” Această prăpastie culturală are rădăcini adânci. Așa cum a observat Marcin Kwaśniewski de la Obserwator Gospodarczy: „Elita liberală vrea să conducă o țară de care le este rușine și asupra unor oameni pe care îi disprețuiesc... Dar democrația le dă uneori un pumn în față și răstoarnă ierarhia sacră.”
Diviziunea ideologică din Polonia a evoluat de la patriotismul specific Războiului Rece versus liberalismul post-comunist, spre o tensiune mai largă între o identitate națională profund înrădăcinată și un dispreț cosmopolit — dar totuși provincial — față de aceasta. Dreapta populistă a speculat această ruptură, prezentându-se ca vocea autentică a polonezilor obișnuiți.
Această deconectare între discursul elitelor și comportamentul real al alegătorilor a fost deosebit de evidentă în rândul tinerilor. Contrar așteptărilor, Nawrocki a obținut rezultate surprinzător de bune în rândul votanților tineri. După cum a scris comentatorul conservator Rafał Otoka-Frąckiewicz: „Tinerii nu poartă bagajul trădării pe care îl duc generațiile mai vechi. Dacă un politician nu livrează, ei pur și simplu schimbă barca. Partidele vechi nu înțeleg asta.”
Dar cum a reușit Nawrocki să câștige — și ce ne spune acest lucru despre identitatea politică în schimbare a Poloniei?
O combinație între starea de spirit socială, strategia politică și povestea personală l-a ajutat pe Nawrocki să-și asigure victoria.
Candidatura lui Nawrocki a fost bine adaptată la peisajul psihologic și economic în schimbare al Poloniei post-pandemie și post-ajutor pentru Ucraina. Mulți alegători polonezi au devenit tot mai obosiți de stagnarea economică, de presiunile birocratice din partea UE și de costurile — economice, politice și emoționale — ale sprijinului acordat Ucrainei în războiul cu Rusia. Deși PiS a pierdut puterea în alegerile parlamentare din 2023, partidul a păstrat un sprijin important la nivel local. Cu toate acestea, alegătorii erau tot mai sătui de figurile consacrate din conducerea partidului și de conflictele interne.
Nawrocki, istoric și fost director al Institutului Memoriei Naționale (IPN), nu era un loialist tipic al PiS. Nu împărtășea rigiditatea ideologică caracteristică partidului și proiecta, în schimb, o imagine mai independentă și pragmatică. Notabil este faptul că se distanțase anterior de mai multe decizii controversate ale PiS — cum ar fi gestionarea pandemiei de COVID-19 — ceea ce i-a adus credibilitate în rândul alegătorilor anti-sistem, în special al celor afiliați cu Confederația de dreapta și cu partidele lui Grzegorz Braun, care în cele din urmă l-au susținut pe Nawrocki.
Paradoxal, trecutul ambiguu și uneori tulburător al lui Nawrocki — implicarea în tinerețe în huliganism, urmată de reinventarea sa ca om de familie, academician și funcționar public — s-a dovedit un atu politic. Ascensiunea sa „de la periferie la cărți” a contrastat puternic cu imaginea elegantă și cosmopolită a lui Trzaskowski.
Pe tot parcursul campaniei, Nawrocki a fost ținta unor atacuri constante din partea presei liberale și apropiate de guvern, dar a păstrat o atitudine calmă și echilibrată în dezbateri. Trzaskowski, în schimb, părea tot mai iritat, evitând dezbaterile cu presa de dreapta și având dificultăți în a-și controla emoțiile în aparițiile publice. Această diferență de ton l-a afectat pe Trzaskowski în fața alegătorilor moderați.
Înfrângerea lui Trzaskowski nu poate fi separată de lipsa de popularitate a premierului Donald Tusk, liderul Coaliției Civice aflate la guvernare. Conform sondajelor din mai 2025, doar 32% dintre respondenți aveau o părere favorabilă despre guvernul Tusk, în timp ce 44% îl vedeau negativ. Un procent de 53% se declarau nemulțumiți de activitatea lui Tusk ca prim-ministru. Acest lucru a tras în jos campania lui Trzaskowski, care nu a reușit să ofere un mesaj convingător sau o viziune clară în afara sloganului „nu suntem Nawrocki”.
Campania de discreditare condusă de guvern împotriva lui Nawrocki s-a întors împotriva inițiatorilor. „Karol Nawrocki ar trebui să fie un personaj negativ de desene animate, de proporții geniale, ca să fi comis tot ce i se impută”, a glumit sociologul, profesorul Henryk Domański. În loc să se concentreze pe un mesaj pozitiv, campania lui Trzaskowski s-a bazat în mare parte pe frică și dispreț, înstrăinând alegătorii nehotărâți.
Această schimbare generațională face parte dintr-o realiniere mai profundă în politica poloneză. Potrivit politologului dr. Bartłomiej Biskup, atât Platforma Civică (PO), cât și PiS sunt partide îmbătrânite. Alegătorii tineri sunt tot mai atrași de mișcări anti-sistem, precum Confederația de dreapta sau stânga radicală Razem. În aceste alegeri, mulți tineri au votat un candidat nu pentru că i-ar fi inspirat, ci pentru a-l respinge pe celălalt.
Deși scrutinul a consolidat polarizarea din Polonia, el a scos totodată la iveală tensiuni tot mai mari în interiorul dreptei. PiS se vede acum prins între un naționalism centrist și un libertarianism radical. Confederația și mișcarea lui Braun promovează un tradiționalism catolic mai profund și un libertarianism economic mai accentuat — exercitând presiuni asupra PiS dinspre dreapta.
După înfrângerea lui Trzaskowski, au apărut zvonuri că Tusk ar putea recurge la măsuri legale și administrative împotriva adversarilor săi — vizând figuri din Confederație și chiar pe soția lui Nawrocki, care nu beneficiază de nicio imunitate oficială. În același timp, poziția lui politică în Europa pare să se clatine. Surse din Parlamentul European sugerează că eurodeputați polonezi din grupul său, Partidul Popular European (PPE), îl presează pe Manfred Weber să ia în considerare înlocuirea lui Tusk, dacă PPE dorește să-și mențină influența în Polonia.
Tusk a anunțat că va solicita un vot de încredere în parlament pentru a reafirma legitimitatea guvernului său: „Vreau ca toată lumea — susținători și opozanți, de acasă și din străinătate — să vadă că suntem pregătiți pentru acest moment și că nu vom ceda niciun pas”, a declarat Tusk. Însă puțini se îndoiesc că alegerile anticipate ar fi dezastruoase pentru coaliția sa.
Cum va arăta, așadar, președinția lui Nawrocki? Rămâne o mare necunoscută. Busola sa ideologică este clară — se opune avortului, susține căsătoria tradițională și este angajat în apărarea valorilor creștine și naționale. În timpul campaniei, a invocat moștenirea Papei Ioan Paul al II-lea și a pus accent pe comemorarea istorică, prin instituții precum Muzeul Celui de-al Doilea Război Mondial și Institutul Memoriei Naționale (IPN).
Dar, ca politician, Nawrocki este încă în mare parte netestat. Abilitățile sale administrative și diplomatice nu au fost încă dovedite. Este posibil să întâmpine dificultăți în gestionarea complexităților politicii externe, mai ales în relația cu Uniunea Europeană. Totuși, se bucură de sprijinul unor aliați din Statele Unite — în special din cercul apropiat al lui Donald Trump, care și-a exprimat deschis susținerea pentru candidatura sa.
Karol Nawrocki intră în funcția de președinte ca un jucător imprevizibil, dar cu un mandat electoral puternic. Pentru prima dată din 2015, un președinte conservator nou ales va avea de înfruntat un guvern liberal — ceea ce anunță doi ani de conflict instituțional, veto-uri legislative și războaie prin interpuși în mass-media.
Ascensiunea lui Nawrocki semnalează însă ceva mai profund: transformarea politicii poloneze într-o confruntare generațională, culturală și civilizațională. Rezultatele alegerilor din 2025 nu reflectă doar o schimbare de partid — ele oferă un portret al unei societăți aflate în plină confruntare cu ea însăși, prinsă între dorința de stabilitate și nevoia de reinventare.
Următorul capitol al democrației poloneze va fi orice, numai liniștit nu.
