Potrivit lui Comey, anchetatorii au lucrat "zi şi noapte" să examineze e-mailurile trimise sau primite de Clinton, la care a avut acces Huma Abedin, o colaboratoare foarte apropiată a candidatei democrate.
Echipa de campanie a lui Clinton a salutat imediat anunţul directorului FBI.
"Ne bucurăm că această chestiune s-a rezolvat", a declarat Jennifer Palmieri, directoarea de comunicare a lui Clinton.
La sfârșitul lunii octombrie, FBI a anunțat că a început examinarea unor noi e-mailuri în cadrul investigației privind folosirea de către Hillary Clinton a unei adrese de e-mail personale pentru comunicarea de mesaje secrete în perioada când ea a condus Departamentul de Stat, mesaje pentru care ar fi trebuit să utilizeze serverul securizat al instituției.
Hillary Clinton a fost interogată în luna iulie de FBI pe acest subiect, iar câteva zile mai târziu Departamentul Justiției a decis să închidă dosarul, la recomandarea anchetatorilor care au precizat că elementele sunt insuficiente pentru a se avansa în acest caz.
Mâine, 8 noiembrie, se deschid centrele de vot în alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Până acum, chiar dacă Hillary Clinton, candidatul Partidului Democrat, conduce în sondaje cu un procent semnificativ, este imposibil să poată fi previzionat cine va câştiga alegerile.
Ultimele sondaje realizat de CNN sugerează că Hillary Clinton conduce cu 3% la nivel naţional în faţa lui Donald Trump, dar cursa este strânsă, mai ales în statele-cheie. Ambii candidaţi şi-au intensificat eforturile, susţinând mitinguri electorale duminică în cinci state americane.