"Nu avem nicio dovadă asupra faptului că avem de a face cu o acțiune coordonată de structuri ale crimei organizate. Credem că ideea s-a transmis prin intermediul rețelelor de socializare", a declarat Mathies, cel care a coordonat măsurile de securitate din timpul Campionatului Mondial de Fotbal desfășurat în Germania în 2006.
"Majoritatea agresorilor provin din țări în care aceast comportament, în care femeile sunt înconjurate de mai mulți bărbați și pipăite sau jefuite, este chiar un obicei social. E un fenomen pe care îl întâlnim pentru prima dată în Germania", a mai spus șeful poliției.
Calitatea înregistrărilor oferite de camerele de supraveghere instalate în gară a lăsat de dorit, neajutând în mod semnificativ ancheta poliției.
"Este mult mai ușor să identifici în imagini momentul în care un hoț a subtilizat un telefon mobil, decât cel în care a atins o femeie. Calitatea imaginilor este departe de a fi buna, și cred că acest lucru ar trebui să se schimbe curând", a declarat Mathies.
Peste 1000 de plângeri au fost depuse la poliție, dintre care 433 vizau agresiuni sexuale, comise în noaptea de Revelion. 10 persoane au fost deja reținute, iar alte 44 sunt suspecte, fiind în atenția anchetatorilor.