Accident de autocar în Bulgaria: 6 morţi şi 22 de răniţi

13 Apr 2018 | scris de Gabriela Antoniu
Accident de autocar în Bulgaria: 6 morţi şi 22 de răniţi

Autoritățile bulgare au anunţat vineri că un autocar s-a răsturnat pe o autostradă din apropierea capitalei, Sofia, accidentul soldându-se cu cel puțin șase morţi şi 22 de răniţi, inclusiv un copil, relatează foxnews.com.

Poliția a declarat că accidentul a avut loc vineri, după ce o mașină a intrat în autocar. Șoferul autocarului a pierdut controlul vehiculului, care s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea șoselei.

Șoferul mașinii a fost reţinut de poliţişti pentru interogatoriu.

Accidentul a avut loc la ora 11.30, ora locală, la 25 kilometri est de capitala Sofia. Autocarul transporta pasageri din staţiunea Burgas de la Marea Neagră la Sofia.

Ambulanţele au transportat răniții la spitalele din Sofia. Medicii spun că șapte dintre ei sunt în stare critică.

Alte stiri din Externe

Ultima oră