Cavalerii de Malta, un ordin catolic vechi de secole cu sediul în Roma, a anunţat decesul survenit miercuri al liderului său, Giacomo Dalla Torre del Tempio di Sanguinetto, în vârstă de 75 de ani, relatează agenţia DPA, preluată de AGERPRES.
Dalla Torre, al cărui titlu oficial era de Mare Maestru al ordinului, a decedat "la câteva minute după miezul nopţii... în urma unei boli incurabile diagnosticate în urmă cu câteva luni", se arată într-un comunicat emis de Cavalerii de Malta.
Marele Comandant Ruy Goncalo do Valle Peixoto de Villas Boas va prelua funcţia de lider interimar până la alegerea noului Mare Maestru, se precizează în comunicat.
Dalla Torre, născut la Roma, a fost un aristocrat italian şi istoric specializat în artă medievală, admis în ordinul Cavalerii de Malta în 1985. El a devenit conducătorul ales al ordinului în urmă cu doi ani.
Acest ordin religios, a cărui denumire oficială este Ordinul Suveran Militar de Malta, a fost înfiinţat la Ierusalim în secolul al XI-lea, înainte de Cruciade, şi coordonează în prezent mai multe organizaţii medicale de caritate din lumea întreagă.
Acest ordin este un cvasi-stat, cu paşapoarte şi ambasade, însă nu are propriul teritoriu, cu excepţia a două sedii din Roma.
Ordinul este independent de Vatican, dar conducătorul său jură loialitate faţă de papă.
Precedentul Mare Maestru al Cavalerilor de Malta, britanicul Matthew Festing, a fost demis de papa Francisc în ianuarie 2017, întrucât a refuzat să devină subiectul unei anchete papale, demarată după ce a demis un adjunct de rang înalt. Festing a intrat în conflict cu adjunctul lui deoarece în timpul mandatului său una dintre organizaţiile de caritate ale ordinului a distribuit prezervative în Myanmar. Acea initiaţivă a fost considerată una controversată, în contextul în care Biserica Catolică se opune măsurilor artificiale de controlare a naşterilor.
Funcţiile de conducere sunt ocupate exclusiv de bărbaţi, însă la sesiunea de votare din 2018, pentru prima dată în istoria ordinului Cavalerilor de Malta, doi dintre cei 57 electori au fost femei. Aproximativ 25% din totalul celor 13.500 de membri ai ordinului sunt femei, nota la acea vreme agenţia Reuters.