Jalnicul „Petrov” și-a încheiat misiunea pe uscat intrând vârtos la apă când, probabil, se aștepta cel mai puțin. Așadar, o instanță de judecată a pus punct imposturii unui personaj mai toxic decât toate fecalele vietăților pământene strânse laolaltă. Scârnavul individ s-a pitit sub pseudonim necivil ca să-și probeze stricăciunea de caracter înmugurită în anii studenției, o prematuritate în ticăloșia exersată apoi cu talent și la scară regională în perioada postdecembristă. Și știm de mult, „șarpele e odios nu pentru că mușcă, ci pentru că se ascunde ca să muște.” (1)
Cu mușcătura lui veninoasă a otrăvit o societate de cobai nenorociți, mințind în stânga și în dreapta, asmuțindu-și concetățenii unii împotriva altora în vrajba perpetuă, dar având grijă să satisfacă poftele „Marelui Licurici”, nedându-se în lături nici de la felația recunoscută public în primele luni de mandat. Atunci, prin 2005, înconjurat de câțiva ciraci în cârciuma Golden Blitz, întâiul bețivan al neamului a lăsat posterității niște vorbe de duh, un fel de program de guvernare necenzurat și interzis minorilor, momentul fiind imortalizat de ziaristul Gabriel Stănescu: „Întrebat de ce ține atât de mult la Axa Washington-Londra-București și nu este adeptul unor relații la fel de apropiate cu partenerii tradiționali, Franța și Germania, Traian Băsescu a afirmat râzând: Decât să sug… la mai mulți licurici mai mici, mai bine sug… la un licurici mai mare !” Comentariile sunt de prisos, gura păcătosului grăise adevărul gol-goluț, iar istoria, violată încă o dată, le înregistrase ca atare...
Cocoțată în „Pomul din Deal” prin rapt electoral, jivina politică a siluit buna-creștere și bunul-simț ori de câte ori a respirat, hăhăind grobian pe seama gloatei care îl adula zbanghiu. Un amor maladiv, ca în orice mahala rău famată, debutând cu scena lacrimilor șiroinde pe umerii stolojanului emasculat subit, trecând prin suduirea „țigăncii împuțite” și culminând cu altoirea puștiului ploieștean în văzul tuturor. De la opincă și până la funeriii luminați cu pixelul albastru, prostimea de la vărsarea Dunării s-a îngrămădit în splendida-i nerozie să-l voteze cu sminteală de două ori la rând. În definitiv, ea își merita cu vârf și-ndesat demonicul conducător, ce s-o mai ocolim ! Chiar, e suficient să schimbi o singură literă din cuvântul norod ca să-l transformi în nerod... În clipa aceea desfigurantă și perplexă m-am lămurit deznădăjduit că poporul meu este pierdut de-a pururi, că nimeni și nimic nu-l va salva de la ignoranța târâșă. Neîndoielnic, în pomenita manipulare ordinară și cinică trebuie căutate cauzele crizei profunde a României de azi, prăbușirea ei iremediabilă. De acolo au pornit păpușarii din interior și din afară să ne dezmembreze fibra națională și să ne aducă în stadiul de râme în ițari și cu smart-phone.
Timp de zece ani, sinistrul „Petrov” ne-a batjocorit după cum i-a venit pe chelie, în omagiile deșănțate ale intelighenției pleș-liicene, patapieviciate cărtărescian. „Împăratul cu șapcă” a încălecat ostentativ-obscen statul și l-a sodomit în uralele asurzitoare ale argaților simbriași, chemați să tismăneantizeze un trecut recent, nici mai criminal și nici mai ilegitim ca altele. Un Caligula cu nume de cod rusesc într-o țară-anexă a scutului de la Deveselu, noul nostru centru nervos. Tristă soartă avurăm, să ajungem acum scutlâc, deși n-am fost vreodată pașalâc... Turnătorul cotrocenizat a introdus, cum altfel?, pâra și denunțul în limbajul oficial, iar pe contestatari, inclusiv pe prieteni !, i-a vârât, în regim de breaking news, în beciurile jiave, devenite halte de reeducare multilateral perversă în imensul „câmp tactic” al patriei infestate petrovian.
Vremuri atroce, un deceniu de turpitudine inimaginabilă, greu de înțeles altundeva, la capătul căruia delatorul dezvăluit - tardiv, totuși ! - și-a râs iarăși de noi, mărturisind cu același tupeu de șmenar: „Niciodată n-am ştiut că mi s-a dat un nume conspirativ. Abia când mi s-au dat cele două note, colonelul Tudor mi-a zis: «semnează Petrov». Niciodată nu mi s-a dat un nume conspirativ. Eu nu am ştiut că contrainformaţiile militare reprezintă Securitatea. Eu abia după Revoluţie am aflat de legătura contrainformaţilor militare. Am crezut că este un serviciu subordonat comandamentului forţelor navale, așa scrie şi pe frontispiciu. Rapoartele mele au fost depuse la companie nu la Securitate şi sunt semnate «Căpitan Traian Băsescu». Dacă eram colaborator, trebuiau semnate tot cu «Petrov».” Să înnebunești și alta nu, să-ți iei câmpii, zău, încremenești de furie! Și de neputință, colții șarpelui ne-au atins deja organele vitale...
Petroviada nu se va sfârși aici, fiindcă licheaua sufragiată tembel de turma capsomană ne sfidează din Bruxelles, din postura de... eurodeputat. Cine se aseamănă se adună, nu ? Altminteri, alde Juncker nu ni-l băgau pe gât cu de-a sila după referendumul de pomină și nu sileau justiția dâmbovițeană să-l condamne pe Liviu Dragnea, găsit vinovat că ar fi obținut, dimpreună cu o coaliție iluzorie, un folos necuvenit prin îndemnarea la vot a românilor, sătui de samavolniciile vicleanului, daimonicului ins...
Marian Nazat (www.mariannazat.ro)
(1) - Nicolae Iorga
