Aseară târziu, la apusul zilei de Bunavestire, discutând cu oamenii în cadrul unei „emisiuni” la Doxologia, am primit un îndemn de la un medic român în Franța. Zicea să nu ne mai așteptăm la minuni. Și că „numai Dumnezeu ne mai poate salva”. Și mi-am dat seama că suntem în plină derută sufletească de credem că nu Dumnezeu e izvorul minunii.
Când credem că oamenii fac minuni, fie ele și tehnice, fără ca în ele să locuiască creativitatea – un soi de magnetism interior – care se unește cu mintea celui ce gândește și așază în planul real al vieții. Când credem că sporind salariile unor angajați am răspuns efortului lor de a fi fideli - într-o lume a trădărilor - ori sporind salariile medicilor îi facem mai medici.
Sigur că toate acestea contează. E nefiresc ca oameni care muncesc să fie lipsiți de siguranța zilei ce vine. Dar în ultimele zile vedem că nu e suficient. Că, dincolo de investiții, avem nevoie de caractere tari. De oameni care, dacă vor adevărul, nu au nevoie de opinii prestabilite. Ci de adevăr ca putere care naște minunea de a fi a oricărui om.
Ce legătură are acest gând cu Bunavestire? Pare că nici unul. Și totuși. Stăm dinaintea lui Dumnezeu ca frați pentru că o Fecioară s-a făcut minune în ascultare și caracter. A acceptat ceea ce părea de neacceptat. A închis în cuvintele sale – fie mie după cuvântul tău! - tot oftatul de așteptare al unei lumi întregi. Intrată în spirala căderii, lumea are nevoie, din când în când, de un astfel de efort de caracter. De oameni care se fac minuni celorlalți. I-am zis tânărului medic ceea ce spun acum și celorlalți medici, nu pentru ca să-i încurajez ci ca să înțeleagă că așa și este.
De fiecare dată când însoțiți un bolnav, fie el și în faza terminală, urcând cu privirea în privirea voastră, să vedeți și profilul de oameni minune care sunteți. Și oricât de nedrept ar fi momentul de acum cu sufletul vostru să știți că girați minunea în viața lor. Știu că vă este greu și că veștile și datele și lucrurile ce le vedeți trecând pe sub arcada cunoașterii voastre sunt parcă făcute să vă descumpănească. Sunt din alt film decât cel prezentat în școală ori facultate. Dar rețineți în inima voastră: sunteți oameni-minuni oamenilor și noi știm. Încurajați-vă și îngăduiți să fiți ajutați. Luați cu voi imaginea aceasta a Maicii Domnului ce ne ține pe toți în oftatul ei de nădejde.
Suntem neputincioși. În graba de a părea „în ordine” cu toate ne-am pierdut caracterele și actul conducerii sănătății s-a pierdut în marasmul politicianist care părea că domină lumea. Căruia i s-a cântat mereu, pe toate canalele și tot timpul, că domină lumea. Pare că nu e așa. Greșelile făcute pe timp de pace costă armata mereu în vreme de război. Acum vedem. Ca și în alte cazuri, unele foarte recente. Orice încercare de a mușamaliza moartea e sortită eșecului. Sub valul fricii și derutei de moment unii și-au pierdut cumpătul. S-au transformat în apostolii urii și minciunii obstinate. Au transformat cuvintele în viruși mortali doar din plăcerea de a crede că au dreptate.
Țineți-vă vii. E lucrul cel mai important din toate. Suntem chemați la a da mărturie, dinaintea falsurilor din lumea modernă, că mai există oameni-minuni oamenilor. Sus inima! Cu glasul Arhanghelului ne vine încurajarea: ...că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință! (Luca 1. 37). Nu ne bazăm numai pe asta dar nu ne putem lipsi de nădejde și bun simț. Îngăduiți să vă fim aproape în susținerea celor ce și-au pierdut cumpătul, cu ajutor acordat celor care au început să-și pună problema morții ca alternativă la moarte.
Să ne adunăm puțina liniște ce mai avem să pomenim pe cei plecați și să încurajăm pe cei rămași. Poate că un suflet întărit în credință înfruntă mai ușor drama de acum și că optimismul ce-l poate crește in sine omul obișnuit nu vine nici din știri și nici din veninul vărsat pe la colțuri de țară de vestitorii nimicului. Optimismul nu vine nici la ordin și nici din gesturile sacrosancte ale partinicului. Optimismul vine din mărturia oamenilor-minuni. Fiți oameni minuni! Tot ce faceți limitează moartea, durerea, deznădejdea. Oamenii nu sunt doar lupi oamenilor. Oamenii-minuni sunt minune oamenilor. Și se țin astfel în viață. În adevărata viață.
Părintele Constantin Necula
Preluare www.tribuna.ro
