La Centenar, personalități ale societății românești au acceptat provocarea HotNews de a scrie o scrisoare către România așa cum o văd și o simt la 100 de ani de la Marea Unire. HotNews publică integral textele, iar noi am ales spre preluare unul dintre ele.
Îl redăm integral:
Constantin Necula, preot, profesor, consilier misionar-pastoral al Mitropoliei Ardealului:
„Dragă Românie,
La vremea de pripas spiritual prin care trecem își scriu să îți spun... La Multicentenar! Te-am uitat ades, țară dragă, ca om și ca popor, căci am învățat, sub presiunea ideologiilor în care ne-am petrecut viețile- și tu și noi- că ne ierți și când uităm de Tine. Ești acolo, în toate ale noastre, dar nu mereu te slujim cu adevărat. Vei afla acum, când împlinești 100 de ani din eternitate, că nu prea mai semănăm cu cei care au fost gata să moară pentru Tine atunci, pe când te reconfigurai în hotarele după care te-am numit România Mare. Nouă ne e greu și să trăim normal, dar și mai greu să luptăm pentru tine. Ne e greu să facem pace între noi, dar să facem război pentru tine ne va fi imposibil. Ne-am activat urile într-atât încât batjocorim orice, fără nici o jenă, fără nici o roșire de obraz. Dacă mai avem vreunul...Protejăm monumentele celor care te-au înjosit și-i plătim bine pe căpcăunii ce ne-au trimis la moarte concetățenii, ascundem memorialele de la Pitești ori Jilava- acolo unde ți-au rănit libertatea comuniștii- dar ovaționăm fiecare scuipat ce ți-e aruncat pe față. Ni-s mai dragi ciolanele comuniștilor decât moaștele sfinților. Un lucru a rămas la fel. Parte din popor e gata să moară pentru frumusețea și dragul de tine. Altă parte își umplu buzunarele din jertfelnicia lor. Nu reușim să-ți împlinim visul de a ne cuprinde pe toți, mai ales acum când mare parte, aproape cea mai bună parte dintre noi, s-au răzvrătit și s-au hotărât să te poarte cu ei departe, în alte țări și peste alte mări. Te-am purtat în zeghe, Românie, pe dinaintea liniilor comuniste pe care acum, zănateci, le deplângem prin fapte. Ne-am eliberat de comunism spunând că pe tine te-am eliberat. În fond te-am rearestat, într-un ghettou de frică și mediocritate, aruncând la gunoi toată morala care te-a Înviat în pragul de lumină al Nașterii Mântuitorului.
Nu știu ce să-ți spun să te fac să ne mai ții în hotarele Tale. Poate să-ți reamintesc de copiii noștri, ori de bătrânii ironizați pe nedrept ori răniți de neatențiile noastre sistemice. Pentru ei, rămâi cu noi. Știu că e greu să înțelegi un neam în care Catedralele sunt înjurate iar cimitirele morale sunt socotite temple ale rațiunii și corectitudinii. Ne vei ierta și de data aceasta cum ne-ai iertat de 365 de ori în fiecare din cei 100 de ani ce-i prăznuiești. Deși știm că ești cu mult, mult mai bătrână și că fiecare generație ce ți se adaugă te întinerește. Unii spun că dintâi ai fost România când vodă Mihai intra în Alba Iulia. Și cred. Ne vei spune tu, la Judecata Finală, tot ce n-am înțeles din duruta ta istorie, Românie. Ajută-ne să te recăpătăm ca Țară dincolo de partidele politice ori ura de-acum, dincolo de incredibilele noastre frustrări personale pe care le transferăm, cum altfel, asupra ta. În trecătorile ce-ți leagă pământurile sunt puși la odihnă atleții tăi, cei care-au luptat pentru viața ta, plătind cu viața lor. Articulațiile aceste, umplute cu trupuri de flăcăi și bărbați truditori de pământ, țin trupul tău să nu se răzlețească. Ei sunt mai vii decât noi, pentru că te-au socotit mireasa lor și știm acum că asta i-a făcut veșnici. Noi nu te mai vedem ca pe o mireasă și asta ne strică bucuria.
Știu că mulți îți trimit scrisori zilele acestea. Devenim grafomani cu prilejul Zilei Tale. Eu socotesc ziua ta fiecare zi. Fiecare Liturghie te poartă în ea, așa cum îl poartă pe Hristos, Singurul aliat care nu te-a trădat niciodată. Și te pomenesc cu fiecare nume ce-l pomenesc. Acolo, pe Discul cu miride aurii, din pâinea ta, suntem toți. Buni și răi, atenți și neatenți, hoți și sfinți. Vii și morți. Toți. Candidații la Înviere din circumscripția România. Te iubim, dar nu știm să o arătăm. Suntem fie liberali, fie excesivi în sentimentul național. Suntem bolnavi încă de libertate. De libertatea noastră. Căci libertatea ta e câștigată de cei dinaintea noastră, rănile de lumină ale Istoriei noastre. Ale Istoriei Tale. Iartă-ne că nu te mai vedem în toată frumusețea ta. Ajută-ne să te iubim.
Cu respect, Constantin Necula, prin voia lui Dumnezeu, preot Lui și cetățean al Tău, Românie”
