În micul amfiteatru al Bibliotecii Centrale Universitare s-au strâns destui politicieni. Vreo trei foști premieri și nu știu câți ex-miniștri, oameni care au influențat destinul României în ultimele două decenii. Toți au venit să-i fie alături lui Dan Radu Rușanu la ceasul lansării volumului de memorii Mai sunt judecători și la Berlin.(1)
Sala e neîncăpătoare, stăm înghesuiţi între nişte pereţi de un verde strident. Şi e cald, şi miroase a vopsea proaspătă. Clientul meu, un bărbat păşit de 60 de ani, răspunde la întrebările acuzării. O face molcom, stăpânindu-şi cu greu emoţiile. Azi se decide starea lui de libertate şi, de aceea, îi tremură trupul lung şi uscăţiv. A fost, până adineauri, unul dintre fruntaşii liberali, dar acum este un inculpat vânat de inamicii politici. Vinovăţia este vagă, dar, nu-i aşa ?, „Unde există voinţa de a condamna există şi probe”. Chinezii au zis vorba asta de duh, însă la noi ea şi-a găsit terenul cel mai fertil. Şi rodeşte întruna sentinţe care mai de care mai absurde. În fine, mă întorc în sala improvizată să fie cameră de drepturi şi libertăţi. Acuzatul îşi continuă declaraţia şi lămureşte ceea ce i se pare că înlesneşte aflarea adevărului. La un moment dat se clatină şi se aşază precipitat pe bancă. Şi-a schimbat brusc culoarea, este livid, şi broboanele de sudoare îi strălucesc pe frunte. Îşi slăbeşte nodul de la cravată şi-şi cere scuze: „Sunt cardiac, domnule Preşedinte !” Procurorul, o fetişcană de nici 30 de ani, sare ca arsă şi solicită cu impertinenţa vârstei să se menţioneze în încheierea de şedinţă întrebarea care i-a pricinuit inculpatului starea de rău... Vezi, Doamne, e doar o diversiune, cauza fiind, desigur, dibăcia iscoditoare a interogatoriului....Mi se face greaţă, canibalismul acestor tineri mă înfricoşează. La fel m-oi fi comportat şi eu odinioară ? Judecătorul dispune chemarea unei ambulanţe. Medicul venit confirmă tulburările de ritm cardiac, însă procesul continuă. La sfârşit, pacientul este trimis să-şi trateze inima bolnavă la... arest. Iar arestarea este arvunirea condamnării...(2)
De aici au pornit mărturisirile fostului deputat liberal, din sălița îngustă și neprimitoare, botezată cinic sala de drepturi și libertăți… Astăzi, vorbitorii, între care Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu, nu mai contenesc să laude curajul dezăbrelit al autorului de a-și publica niște gânduri tainice, curajul editurii de a scoate pe piață o astfel de spovedanie, incomodă pentru atâția…. Nu-mi vine să cred că, în anul 2017, tipărirea unei cărți despre culisele politicii neaoșe a devenit un act de curaj. Culmea, cei care spun asta sunt tocmai deținători ai puterii de ieri și de acum, oameni la îndemâna cărora a stat izgonirea fricii din societate, ori, măcar, atenuarea ei… Pomenind atât de insistent despre curajul asumat de Dan Radu Rușanu, demnitarii glăsuitori și-au recunoscut, de fapt, eșecul guvernării postcomuniste…
Dincolo de observațiile mele, cartea lui Dan Radu Rușanu se citește pe nerăsuflate. Dai grăbit pagină cu pagină, curios să mai afli ce s-a petrecut în trecutul apropiat - al autorului, al tău, al nostru, al României. Un trecut pe care îl descoperi acum altcumva, așa că rămâi pe gânduri. Cineva din culisele puterii politice (și nu numai) din ultimele două decenii s-a hotărât să se mărturisească. Poate nu pe cât ne doream noi, cititorii, mereu avizi de adevăruri integrale, dar suficient să ne înțelegem mai bine șovăielile postdecembriste. Mai sunt judecători și la Berlin este o carte captivantă, cu accente tragicomice, uneori, tulburătoare. Ideea scrierii ei s-a născut în universul rânced al unei celule, acolo unde spațiul și timpul au altă dimensiune și semnificație. Și, din memoria sângerândă a omului devenit un număr de inventar în catastifele administrației penitenciare, țâșnesc amintirile libertății părelnic neîncătușate. Eroii sunt personaje publice de la cel mai înalt nivel al ierarhiei statului, ca și întâmplările, istoricii vor găsi aici alt izvor de deslușire a unor evenimente importante. Peste toate însă planează umbra concentraționarului, a discreționarului judiciar și politic, așa încât singura speranță este legată de existența judecătorilor și la...București. Altminteri, ușa Binelui și Dreptății va rămâne pe veci închisă.
(1) Editura RAO
(2) Așa notam, în martie 2014, în Jurnalul banalității (Editura RAO).
Marian Nazat (mariannazat.ro)
