Ei bine, de la Donald Trump am aflat că America nu mai este o țară bogată, ca pe vremuri... Și nici armata nu mai e ce-a fost cândva... „Avem o armată care este foarte sărăcită (...) de la un nivel încolo nu mai putem fi jandarmul lumii”, se plânge excentricul magnat. Sărmana țară bogată !, îți vine să exclami și să dai fuga la primul ghișeu de bancă, să depui un dolar întru salvarea yankeilor. Concepția asta militaristă i-a subjugat definitiv pe americani, le-a prăjit creierii. Cultul lor pentru generalii belicoși – Douglas MacArthur și George Patton, de pildă - aduce cu sindromul vertiginos... În definitiv, nu mă mir, Lumea Nouă s-a născut din praful de pușcă, nu din evlavie.
*
Edward Snowden ? Un tip„ groaznic”, cică, un dușman al poporului educat cu hot-dog ! Păi nu el a dat în vileag Administrația de la Washington că o spionează pe Angela Merkel ? Vasăzică, patriot este doar cel care mușamalizează ticăloșiile urzite în Biroul Oval din rațiuni superioare de stat.
*
„Țara asta este atât de predictibilă și este unul dintre motivele pentru care performăm atât de puțin”, s-a lamentat acest Jirinovski new-yorkez. L-aș contrazice, dar n-am cum, Statele Unite ale Americii așa sunt și așa vor fi de-a pururi. Ușor de ghicit, însă greu de contracarat.
*
Deși o intuiam, mogulul cu pretenții prezidențiale ne-a spus că „motivul pentru care suntem în Orientul Mijlociu este petrolul. (...) Știți, o perioadă prețul petrolului a scăzut, dar cifrele sunt încă fenomenale și banii pe care aceste țări îi au sunt fenomenali.(...) Și sunt o mașină de făcut bani, sunt o mașină monetară și nu ne plătesc în modul în care ar trebui să o facă.(...) Petrolul lor este ieftin de scos și fac încă mulți bani, însă făceau un miliard pe zi (n.m. Arabia Saudită) și noi plăteam chirie pentru bazele militare? ” Culmea, în România sunt inocenți cu ghiotura care continuă să creadă că americanii sunt apostolii libertății și democrației. Aiurea, lăcomia și trufia i-au trimis să cucerească teritoriile petrolifere, nu balivernele pe care le tot îndrugă pentru proștii planetari.
*
„(....) cheltuim mult pe armată și armata nu este pentru noi. Ea este jandarmul altor state”, a recunoscut guralivul republican. Iar gura păcătosului adevăr grăiește. Mai ales când mărturisește că „Am fost marele bătăuș, marele bătăuș prost de care a profitat toată lumea. De la China până la Japonia, Coreea de Sud și Orientul Mjlociu”. SUA, adică Marele Bătăuș Prost ? Tipul m-a convins, pe el îl votez ! Sinceritatea lui face toți banii și America fără bani nu e decât demagogie.
*
Acum sunt lămurit, Saddam Hussein a pierit nu pentru că ar fi dosit vreo armă chimică. Nu, asta a fost diversiunea, motivul real e altul. Irakianul, mândru ca orice arab, l-a luat peste picior pe Bush senior. „Și Bush junior își iubește tatăl și nu-i plăcea să vadă ce se întâmpla și îmi amintesc foarte clar cum Saddam Hussein îi lua peste picior, spunând cum i-a înfrânt pe americani, iar pentru că nu am ocupat Irakul, el spunea tuturor că i-a înfrânt pe americani. Vă amintiți de asta, da ?”
Cum se mai scrie istoria... Este suficient ca un zevzec să ajungă președinte și, mânat de umori personale, să plece la răzbel. Din răzbunare. Omenirea a rămas mai departe la cheremul nebunilor.
*
Îmi este, de asemenea, și mai clar de ce Japonia și Germania, în 1945, au fost bombardate cu atâta furie de către americani. Ca să le stoarcă de bani prin...Planul Marshall. Vă punem piatră pe piatră, dar pe urmă noi venim să vă reconstruim, pe banii voștri, desigur ! Simplu și profitabil.
*
„Germania este distrusă de naivitatea lui Merkel sau mai rău. Dar Germania este un loc total diferit și vom avea o problemă în Germania”, s-a îngrijorat bogătașul. Inamicul nr. 1, economic, nu altcumva, al Americii va fi mereu și mereu Germania. Astfel se explică și atacurile felurite la care este supusă „locomotiva Europei Unite”. Nimic din ce li se întâmplă nemților nu trebuie căutat în afara Americii.
*
„De ce mereu SUA se bagă în mijlocul a ceva care ne afectează, dar nu la fel de mult pe cât afectează alte țări ?” Cum de ce ? Fiindcă America este o „țară săracă”, cu 21 de trilioane de dolari datorie, d-aia ! Și, ca să-și redreseze bugetul, e silită să-i cotropească pe alții. De aceea se bagă unde nu-i fierbe oala. O cheamă petrodolarii altora.
*
„Felul în care Obama a ieșit din război (n.m. din Orientul Mijlociu) a fost rușinos și idiot. (...) Cred că Hillary Clinton a fost catastrofală cu deciziile ei, cu Libia și cu toate celelalte. S-au făcut toate greșelile care se puteau face în Orientul Mijlociu.(…) M-am gândit că lupta împotriva lui Assad și ISIS în același timp este o nebunie, o idioțenie. Se luptă unii cu alții și noi ne luptăm cu amândoi”, se tot miră Mister Trump. Pe bună dreptate, căci, atunci când ai trei dușmani, cu unul faci pace, pe al doilea îl amâni și pe al treilea îl zdrobești. N-am spus-o eu, ci un condotier, în vremuri de demult, habar n-am în ce carte am citit vorbele astea. Ce„idioțenie” să nu citești și să te lași pradă sloganurilor propagandistice, de genul „Eu sunt «America First» !”
De aici pleacă răul internațional, din tembelismul unor astfel de lozinci...
*
„Și Saddam Hussein a fost un individ rău, dar era bun la un lucru: ucidea teroriști. Ucidea teroriști ca nimeni altul, nu ? Acum acolo este Harvardul terorismului.(…) Apropo, era rău, asta știți oficial, vreau să spun că era băiat rău, dar era mult mai bun decât situația de astăzi. Și nu a doborât World Trade Center, OK ? Am mers acolo pentru World Trade Center și am putea spune oare de ce am făcut asta? Nu am simițit deloc că ar fi făcut-o el și s-a dovedit că nu a făcut-o el”, primim o deslușire care ne îngheață. Dar ni s–a împuiat capul că „teroriștii lui Saddam” au lovit inima Americii, că au sângerat-o, că patria democrației și libertății este într-o primejdie mortală... Minciuni, minciuni....America nu-i decât patria diversiunilor toxice, de restul se ocupă Hollywood-ul...
*
Ceea ce se petrece azi în Siria, în teritoriile ocupate de ISIS, nu este o bătălie pentru libertate, nu ! Rușii și aliații lor aruncă bombe pentru a distruge câmpurile petrolifere, atât ! Este un război al cartelurilor petrolului, nu al națiunilor !
*
America îi datorează Chinei 1,7 trilioane de dolari. Motivul ? „Niște slugi politice ajung să negocieze cu cei mai inteligenți chinezi. Când negociem acorduri , China își pune cei mai buni oameni din toată țara la acea negociere, noi nu facem asta”, ni se destăinuie mâhnit și indignat, deopotrivă, politicianul. No comment ! Deși un gând mă înghimpă: slugi politice negociază de două decenii și jumătate și în numele României. Slugile astea politice au transformat România în slujnica sinistră a Americii, după ce, ani buni fusese a URSS-ului !
*
Interviul despre care v-am povestit ridică vălul de pe ipocrizia sclipicioasă a SUA, este o lecție de sinceritate (premeditată ?). „Sunt «America First» !” declamă Donald Trump, al cărui crez îmi provoacă fiori: „Am spus, luați petrol ! Spun asta de ani de zile. Și mulți intelectuali foarte deștepți și mulți intelectuaIi din armată au spus că ar fi foarte bine să facem asta”.
Petrol avem și noi, și Orientul Mijlociu... Și mai avem scutul antirachetă de la Deveselu... și slugi politice care au dat România Americii... gratis, „Îndrăgi-i-ar ciorile /Și spânzurătorile !”