Vineri, aflând de arşiţa ce va să vie, m-am gândit să dau foc la holde, să otrăvesc fântânile şi să iau drumul codrului care ne e frate. Masochist cum mă ştiţi, am zis să iau trenul, că e mai mult spaţiu, nu se blochează în trafic şi, dacă am puţin noroc, nimeresc şi un vagon cu aer condiţionat.
Zis şi făcut, m-am prezentat cu arme şi bagaje la Gara de Nord şi m-am dus glonţ la automatele pentru bilete unde erau doar câte 4-5 oameni la coadă. Dacă stăteam la casele de bilete la cozi, probabil dormeam cu naşu' în gară. Am luat bilete şi foarte mulţumit m-am îndreptat spre peron unde m-am pus pe aşteptat. Şi dă-i şi aşteaptă. Şi vine ora la care trebuia să plece trenul şi trenul nu trăsese nici măcar la peron.
Mi-am luat ceasul la întrebări, m-am uitat la ceasul de pe peron, că, deh, ceasu' gării, ceasu' ţării - nimic. Zic "hai să aşteptăm sfertul academic". După vreo 20 de minute de uitat ca milogu'n traistă în lungul liniei, îmi iau inima-n dinţi şi mă duc să mă uit la tabelă. Surprize-surprize, trenul era anunţat cu 60 de minute întârziere... la plecare. Timp în care noi stăteam pe peron ca fraierii-n soare, pentru că nu catadixise nimeni măcar să anunţe la megafoane.
Mi-am făcut socoteala şi-am luat-o-n marş forţat către aceleaşi automate de bilete, am luat alte bilete, la alt tren, că dacă luam cozile în piept să-mi cer banii înapoi pe primele bilete, m-ar fi prins Crăciunul prin gară. M-am urcat cu bucurie în trenul cu vagoane noi, sperând la aer condiţionat. Și era, dar sufla, ca să folosesc un termen fotbalistic, la alibi, mai mult pe modelul "ţeapă, fraiere!".
Aşa că am înghiţit în sec şi mi-am văzut de saună, un obicei foarte sănătos pentru care mulţumesc extraordinar de fierbinte CFR-ului, ca şi pentru celelalte aventuri care, dacă nu s-ar fi întâmplat, aş fi avut un drum al naibii de plicticos.
Bun venit în CFRomânia!
