Este pentru a nu știu câta oară, dar de data asta este vorba despre ortodoxie. La 4 septembrie, actorul francez Gerard Depardieu, care deține cetățenia rusă din 2013, s-a convertit la ortodoxie în cadrul unei ceremonii solemne în catedrala rusă Sfântul Aleksandr Nevski, din arondismentul VIII din Paris, relatează revista franceză Valeurs actuelles.
În primul rând, la cerenomie s-a rostit o rugăciune pentru alungarea spiritelor rele. Depardieu s-a lepădat de Satana și a citit cu voce tare Crezul, spunând, cu entuziasm, de trei ori, că se unește cu Hristos, după care a fost stropit cu apă sfințită, descrie sursa citată scena cu pricina.
Potrivit actorului, „legăturile sale cu clerul ortodox” și „dragostea pentru liturghia ortodoxă” au jucat un rol important în decizia de convertire la ortodoxie.
În același timp cu el a fost botezată și o fetiță, iar el i-a fost nașul, acesta fiind principalul motiv pentru care s-a botezat ortodox. Dar și faptul că îi plac mult liturghiile ortodoxe și are și relații cu preți ortodocși au jucat un rol important în luarea deciziei, scrie Valeurs actuelles.
Gerard Depardieu s-a convertit și la islam, la finele anilor 60, apoi a trecut la budism și la hinduism, iar cândva spunea că vrea să se convertească și la iudaism, potrivit Valeurs actuelles.
Actorul a declarat despre catolicism că, deși ”are o mare admirație față de Papii Benedict al XVI-lea și Ioan Paul al II-lea, nu a suportat niciodată slujba catolică, i-a făcut rău”.