Joi, 23 aprilie, cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, are loc a treia ediție a campaniei ”Noaptea Cărților Deschise”. Anul acesta, campania se va desfășura simultan în București și în Cluj, reprezentând cel mai mare manifest procultură din România. Iubitorii de carte sunt invitați să formeze lanțuri umane impresionante ca mărime, în jurul clădirilor-simbol din cele două orașe. Fiecare participant va ține în mâini câte o carte deschisă, oferită de editura Litera, potrivit unui comunicat al editurii.
Începând cu ora 18.30, peste 12 mii de cărți își așteaptă iubitorii la Casa Poporului din București și la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Organizatorii îi provoacă pe bucureșteni și pe clujeni să vină în număr cât mai mare, pentru a forma cel mai mare lanț uman în onoarea cărții.
Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, va fi prezent în București, la ”Noaptea Cărților Deschise”, pentru a sărbători Ziua Internațională a Cărții alături de cititori. Punctul de întâlnire al participanților este vis-a-vis de Casa Poporului, în alveola de la Parcul Izvor.
Caravana Gaudeamus, la Cluj
Pe de altă parte, Caravana Gaudeamus, organizată de Radio România prin Centrul Cultural Media şi Radio Cluj, transformă Cluj-Napoca, de miercuri, 22 aprilie, şi până duminică, 26 aprilie, în Capitala Europeană a Cărţii.
Cel mai mare dintre târgurile Caravanei va reuni peste 80 de expozanţi care vor aduce, în pavilionul mobil din Piaţa Unirii, cele mai recente apariţii editoriale, pachete promoţionale şi concursuri pentru public, arată un comunicat al Radio România.
Târgul Gaudeamus Cluj-Napoca va promova campania de donaţii ”Cărţile se întorc acasă”, prin care vizitatorii sunt încurajaţi să cedeze volumele care le prisosesc celor care au din ce în ce mai greu acces la ele.
Tot în cadrul târgului, proiectul ”Invitaţi de nota 10” va recompensa şi promova olimpicii României la diferite discipline. În mod excepţional în acest an, Tâgul Gaudeamus a fost inclus în calendarul evenimentelor culturale ale oraşului-gazdă, în cadrul proiectului Cluj-Napoca – Capitală Europeană a Tineretului 2015. De asemenea, Caravana Gaudeamus va marca şi Ziua Mondială a Cărţii, care va fi sărbătorită la 23 aprilie. (M.C)