Te gândești de multe ori la cariera ta și la ce anume crezi că te reprezintă pe plan profesional. De cele mai multe ori ne gândim la schimbarea profesiei ca la ceva dificil și greu în același timp. În cascadă, vin multe întrebări, de la o să fac față la oare mă reprezintă, oare este ceea ce-mi doresc? Andra Pintican, fondatoarea centruldecariera.ro și a Școlii de HR, îți spune - filtrând prin propria sa expertiză- cun poți să-ți planifici cariera și cum să descoperi ceea ce ți se potrivește mai bine.
Orice ați alege, susține expertul, asigurați-vă că veți bifa aceste două aspecte, mereu:
- Fiți sinceri cu voi, nu vă mai lăsați pradă complacerii într-un job toxic sau o carieră sub standarde, doar fiindcă vi se pare că atât meritați sau atât puteți.
- Nu încetați niciodată să evoluați, să țineți pasul cu vremurile și să păstrați mintea deschisă. Idealul de azi poate fi dezamăgirea de mâine, deci atenție la așteptări și la ce faceți pentru a le obține.
"Încă de la naștere, pentru unii dintre noi, ni se programează un anumit parcurs al vieții, și chiar cariera pe care o vom urma, indiferent dacă ne place sau nu, dacă avem aptitudinile pentru ea sau nu, iar de multe ori, după o anumită vârstă, mulți realizează că și-ar fi dorit de fapt altceva, că se pricep la alte joburi sau domenii sau că pur și simplu nu sunt fericiți cu alegerile făcute. Nu e nici o problemă, schimbarea de carieră nu e ceva înspăimântător, însă trebuie făcută ținând cont de anumiți factori, și cel mai indicat, apelând la cursuri specializate, ce vă pot îndruma mult mai bine prin această tranziție.
Există și oameni extrem de motivați, oamenii de carieră, cum li se spune în general, care își setează un obiectiv și toată viața lor se îndreaptă spre atingerea lui. Fie că e vorba de o poziție anume, fie că e vorba de o sumă anume, fie că e vorba de o realizare impresionantă, scopul suprem este bine conturat și nimic nu îi va abate de la el.
De partea cealaltă, se regăsesc cei ce nu știu exact ce vor, cei ce nu și-au descoperit vocația profesională sau domeniul ce le-ar plăcea sau în care ar excela, care se lasă în voia curentului și pentru care un job e doar un job, indiferent dacă sunt fericiți la locul de muncă sau nu.
Pentru toate aceste categorii de angajați există o varietate de opțiuni, fie că vorbim de alegerea carierei, de schimbarea ei sau de designul de carieră. În special ultimul aspect enunțat, designul, determină de fapt plănuirea carierei, începând cu cine suntem, ce știm să facem, ce ne dorim și unde vom ajunge. Un design solid și sănătos poate deschide calea unei cariere frumoase, de care să fim mândri, care să ne satisfacă și să ne reprezinte ca persoane, indiferent că vom alege să fim angajați, freelanceri sau antreprenori.
Începând din școală, atât părinții, profesorii, cât și noi înșine, trebuie să fim atenți la predispoziția pentru o materie anume, pentru un domeniu, fie el chiar și un hobby extra-școlar. De unde știm că un pasionat de reviste nu va ajunge un mare jurnalist sau editor? Fiecare trebuie să-și găsească drumul și să fie sincer cu sine, pentru a nu o apuca pe căi așa-zis corecte social, lăsând la o parte o pasiune ce se putea transforma într-o carieră strălucitoare. O parte din designul de carieră se regăsește în anii copilăriei sau ai adolescenței. În experiența mea, de-a lungul anilor, am văzut manageri trecuți de prima tinerețe, realizați, ce au renunțat la cariera din corporații, pentru a deschide un atelier de pictură, sau pentru a investi într-un un food-truck. Oare unde ar fi fost acum acei oameni, dacă se dedicau cu 20 de ani în urmă lucrurilor ce le plăceau cu adevărat?
Una dintre cele mai elocvente exemple ale lipsei de plănuire pentru carieră este regula nescrisă, dar urmată orbește, de a te angaja pe domeniul facultății pe care o termini. Wow, pe bune? În era asta minunată, digitală și diversă, încă mai credem că doar un absolvent de marketing poate fi un bun angajat în publicitate? Sau că toate fetele din HR trebuie musai să termine SNSPA? Hai să fim serioși, skill-urile se deprind mult mai mult din experiențele practice, cursuri avizate, decât din teoriile generice ale școlilor. Tocmai de aceea, biasurile profesionale nu-și mai au locul în societatea noastră. Am mai scris despre asta, pe larg.
Plănuirea unei cariere necesită, pe lângă aspectul personal, și unul profesional. A fi bun în ceea ce-ți place, este una din cheile succesului, cam în orice domeniu. Fii bun, iubește ce faci, învață, pune în practică, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. O carieră se clădește, pas cu pas, nu apare peste noapte.
În ceea ce privește factorii externi, aceștia nu trebuie subestimați sau lăsați deoparte. Plănuirea unei cariere sănătoase va trebui să țină cont de piața forței de muncă, de oferta de joburi, de trenduri, de nevoia unui anumit skill și câte și mai câte. Designul nu înseamnă doar creație, ci analiză, calcul, risc și un dram de noroc. Ah, acest ultim aspect, lăsat la urmă, dar esențial. Norocul. De câte ori mi-a fost dat să aud că ”dom’le, n-am avut noroc în viață”. Bine, bine, mulți pot spune asta, dar și-n carieră? Acolo unde depinde de tine, de ce ai învățat și de ce știi și-ți place să faci? Hai să nu aruncăm vina acolo unde nu vrem să ne-o asumăm, ci mai degreabă să nu includem norocul pe primul loc în plănuirea unei cariere.
Buuun, acum că am văzut factorii impactanți, și care sunt pașii absolut necesari pentru crearea unui design corect, ce urmează? Mulți preferă metoda step-by-step, scrisă, organizată precum un calendar. Alții, cea a milestone-urilor esențiale, în care, cu fiecare bornă bifată se apropie de idealul lor. Ar mai fi și ”go with the flow”, însă această metodă este riscantă, deoarece te poate distrage de la țelul final", este mesajul Andrei Pintican pentru cei care vor să facă Design de Carieră și să dăm un nou curs vieții lor profesionale.