Trubadur al sufletelor melancolice, menestrel al celor visătoare şi "baladist" al acelora încărcate de iubire, cu o voce inconfundabilă, "graseind" muzical, Nicu Alifantis ridică în picioare publicul la oricare concert al său. În cântecele lui se trec şi se petrec anotimpuri, se mistuie iubiri, se călătoresc doruri, se prefiră vise pe ritmuri româneşti, greceşti, aromâne, portugheze.
Bucurând milioane de români, făcând să freamăte săli de concerte ori stadioane, a devenit în timp un punct de reper și un model pentru orice tânăr, din orice vreme, care a vrut (cu o chitară în mână) sau vrea să cucerească lumea cântând, așa cum a făcut-o el.
Îndrăgit de peste patru decenii de o țară întreagă, mereu „proaspăt” (prin diversitatea pieselor) în segmentul muzical în care s-a simțit întotdeauna cel mai bine – folkul – , unul dintre cei mai importanți membri ai Cenaclului Flacăra, creator de muzică de teatru, actor și poet, Nicu Alifantis este muzicianul, cântărețul și compozitorul care a punctat fericit timpul și spațiul românesc cu harul său muzical.
S-a născut la 31 mai 1954, în Brăila, din tată grec și mamă machedoancă, descendenți, așadar, ai unor popoare extrem de muzicale. De aici și-a tras, poate, „seva melodioasă” și pasiunea pentru muzică tânărul Alifantis.
Copilărește pe străzile Brăilei, îl fascinează cosmopolitismul urbei, îl încântă sonoritatea limbilor vorbite aici, îl amuză și-l înspăimântă deopotrivă larma sacagiilor, iaurgiilor, geamgiilor cu sofisticatele lor „instalații” purtate în spate. Și peste toate, îl bucură aerul de permanentă sărbătoare statornicit peste oraș.
La serbările din școala generală cântă la acordeon exasperantul „Trandafir de la Moldova”, singurul câtec pe care-l știa, deoarece era singura melodie pe care profesorul său îl punea s-o interpreteze.
Ca să scape de „blestem”, cum apăruse moda chitărilor, face studii muzicale particulare, este „băiatul cu chitara” la mai toate „ceaiurile” dansante din oraș, și așa are șansa să intre într-un cerc de teatru la Casa de Cultură a Tineretului.
A fost pasul care trebuia făcut spre teatrul „Maria Filotti”, unde a început să facă figurație. Așa l-a cunoscut pe Mircea Florian, care tocmai compusese muzica pentru un spectacol la Brăila, „Philadelphia, esti a mea”, și, cum totul a mers bine, a primit și el prima comandă la „Furtuna lui Ostrovski”. Era în anul 1972 și era prima muzică de teatru pe care o făcuse...
Dă la medicină și nu ia examenul (apoi la Conservator unde obține nota 1 pe motiv că n-are ureche muzicală), face armata „la cerere” la Buzău, la Transmisiuni, în aceeași unitate unde o făcuse și Aurelian Andreescu, mai târziu și Gyuri Pascu, și fuge deseori din cazarmă să cânte în Cenaclul Flacăra, unde devenise deja membru, când îi fusese aprobată o permisie. După armată, continuă cu Cenaclul Flacăra în cadrul căruia are un succes fulminant, intrând definitiv în conștiința și inimile spectatorilor.
Este angajat la Teatrul Mic din București (între 1979 și 1990). O vreme „face naveta” între teatrul lui Dinu Săraru și Cenaclul lui Păunescu, oameni care-l ajută esențial, unul angajându-l (deși n-avea buletin de București), altul printr-o „pilă” pusă pentru a-i fi repartizată o casă.
Primește celebra locuință din Piața Romană Nr.9, în anul 1980. Aici și-a cunoscut soția (Anca), aici i s-a născut prima fiică (Maria) și tot aici înregistrează (având un studio de înregistrări) albumele Mitică Popescu, Piața Romană Nr.9, Risipitorul de iubire.
După 1990 și până în 2001 este angajat la Teatrul Excelsior din București, iar între 2001-2008 la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești. În 1995 fondează grupul Alifantis & ZAN, cu care colaborează în continuare, iar în 1999 pune bazele Fundației „Nicu Alifantis”, cu scopul de a promova „proiecte artistice în care valoarea, forța și autenticitatea vor fi primordiale”.
Pe lângă premiile și distincțiile obținute din 90 încoace, în anul 2004, Președintele României Ion Iliescu îi conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler.
Astăzi, veșnicul trubadur și degrabă „risipitorul de iubire”, Alifantis, împlinește 69 de ani. Să-i urăm cu toată dragostea, celui ce ne-a dat atâta dragoste prin cântecele sale, multe bucurii, zile frumoase, multă sănătate și multe albume scoase și de acum înainte. La mulți ani și „ce bine că ești”, Nicu Alifantis!
